Oameni frumoşi la chip şi suflet

În primul rând, trebuie să îmi cer scuze pentru lipsa mea de activitate în blogosferă din ultima perioadă, însă promit că imediat ce îmi voi mai „reveni“ puţin, am să-mi „etalez“ din nou veleităţile de blogger 😀 😛 .   
Se întâmplă lucruri frumoase. Important este să îţi doreşti cu adevărat. 
Două săptămâni. Nici mai mult, nici mai puţin. O perioadă în care am luat contact cu oameni provenind din multe medii, medii care m-au „primit“ destul de bine, zic eu. Am cunoscut oameni frumoşi la chip, dar, cel mai important, oameni frumoşi la suflet (valabil pentru toate „mediile“). Iar când asta se întâmplă în orice împrejurare, nu poţi decât să ai o stare de bine, chiar dacă nu-ţi mai rămâne timp pentru nimic altceva. Fac lucruri pe care mi le-am dorit … cred că dintotdeauna. Spiritul didactic îşi spune cuvântul şi mai presus de orice sufletu-mi mulţumeşte pentru liniştea pe care o savurează în fiecare secundă în care predomină sentimentul mulţumirii interioare.  
 
 
Advertisements

6 thoughts on “Oameni frumoşi la chip şi suflet

  1. e lucru mare sa fii fericit si multumit de ceea ce faci in ziua de azi , aşa ca ; SSUCCES şi FELICITĂRI, dar nu uita de noi !

    Like

  2. @omulvaly: mulţumesc , Valy :* Deocamdată e destul de bine. Sper să îmi păstrez entuziasmul pentru o lungă perioadă de timp. În rest, i'm watching you =))) Aşa că de mine n-aţi scăpat 😀

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s