Vrâncenii au la dispoziție un Centru de Consiliere și Orientare Profesională

Vineri a avut loc inaugurarea Centrului de Consiliere și Orientare Profesională. Acesta este, de fapt, unul dintre rezultatele proiectului «Competențe europene pentru mediul rural», implementat de către Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională Eleutheria București. Evenimentul a adunat laolaltă primari ai comunelor vrâncene, viceprimari, consilieri locali, reprezentanți ai administrației publice județene, dascăli, dar și alte persoane care s-au arătat interesate de coordonatele proiectului.
Vrâncenii din mediul rural vor putea beneficia de servicii de consiliere profesională, dar și de cursuri de perfecționare/calificare, cei vizați nefiind nevoiți să scoată bani din propriile buzunare. Toate costurile sunt suportate prin proiect, finanțarea fiind asigurată din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, “Investește în oameni”, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare” Domeniul major de intervenție 5.2 „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resursei umane și ocuparea forței de muncă”.
Proiectul are la bază o cercetare asupra pieței muncii efectuată în primul an de implementare. Cu această ocazie au fost identificate nevoile de formare în rândul persoanelor inactive, dar și nevoia de persoane calificate care s-a resimțit în rândul angajatorilor din regiunile Centru și Sud-Est.
Partener în cadrul acestui proiect este Institutul Român de Training.
De precizat faptul că beneficiarilor proiectului li se va deconta transportul până în localitatea în care se vor tine cursurile (dorința C.A.D.I. este de a-I aduce pe trainer cât mai aproape de cursanți).
La finalul sesiunii de formare, cursanții vor susține un examen prin promovarea căruia vor obține o diplomă recunoscută la nivel European.
«Competențe europene pentru mediul rural» se desfășoară în județele: Vrancea – Buzău, Constanța – Tulcea, Galați – Brăila, Brașov – Covasna, Alba –  Sibiu, Harghita – Mureș.
  
În cadrul proiectului «Competențe europene pentru mediul rural» sunt oferite două tipuri de cursuri:
a)     Cursuri de perfecţionare în următoarele domenii:
                                                           1.      Lucrător comercial;
                                                           2.      Agent vânzări;
                                                           3.      Secretariat;
                                                           4.      Competenţe de lucru cu calculatorul;
                                                           5.      Introducere în management şi antreprenoriat;
b)    Cursuri de calificare nivel 1 în ocupaţii precum:
1.     Lucrător în sectorul hotelier şi de restaurante;
2.     Lucrător înfrumuseţare: frizerie/ coafură/ manichiură / pedichiură;
3.     Agent de pază şi ordine;
4.     Lucrător în structuri pentru construcții;
5.     Îngrijitor persoane la domiciliu/asistent personal;
6.     Lucrător în tâmplărie;
7.     Lucrător în industria alimentară.
La acestea se adaugă pregătirea în meşteşuguri tradiţionale. Împreună cu 5 meşteşugari se vor organiza ateliere de învăţare pentru cei care preţuiesc tradiţia şi doresc să lucreze în domenii ce permit valorificarea ei economică.
În Focșani Centrul de Consiliere și Orientare Profesională este situat pe str. Ștefan cel Mare,nr. 29.
Informații suplimentare pot fi obținute accesând site-ul initiativerurale.ro, dar și prin întrebări directe 🙂 
O zi cu zâmbete sincere să aveți ! 
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s