Dezamăgirea numită “Out on the streets”

În această seară a avut loc în Piața Unirii competiția de dans „Out on the streets”, organizată de către TNL Focșani. Evenimentul se dorea a fi cu totul și cu totul deosebit pentru municipiul nostru, pe desfășurător aflându-se secțiunile de street-dance și break-dance.

Da… am folosit deja cuvinte mult prea … pompoase pentru ceea ce a fost.

Am plecat spre locul desfășurării acțiunii cu mintea și inima deschise. Ba mai mult, ieri mi-am permis să “sar la gâtul” unui coleg din blogosferă atunci când a spus că va fi o “porcărie”. Am spus că merită să ne prezentăm la eveniment și apoi să ne dăm cu părerea.

Așadar:

  • Aspecte pozitive:

1.  îmi mențin părerea de ieri, și anume că merită lăudată inițiativa organizării unor activități pentru tineri, dar acesta ar fi singurul aspect pozitiv …

2. adolescenți talentați care ar merita mult mai multe evenimente în care să ne arate de ce sunt în stare.

  • Aspecte negative:
  1. Evenimentul a avut parte de o organizare … dar ce mai organizare!!! La ora 17,00 – ora pentru care era programată începerea competiției, organizatorii se aflau încă în stadiul “cabluri, montat boxe”… Drept pentru care încălzirea concurenților s-a făcut pe durata a câtorva zeci de minute … iar noi, cei de pe marginea, în lipsa unei justificări a întârzierii, ne-am cam plictisit …
  2. Cu toate că ar  fi trebuit să stea cap de listă… trecem pe locul II- un adolescent și-a RUPT mâna în timpul competiției și a fost dus de urgență la Spitalul Județean. CUM ESTE POSIBIL CA LA O COMPETIȚIE DE ACEST GEN,  SĂ NU FIE PREZENT LA FAȚA LOCULUI UN ECHIPAJ DIN PARTEA SERVICIULUI DE AMBULANȚĂ ????? OARE AR FI DURAT ATÂT DE MULT ÎNAINTAREA UNEI SOLICITĂRI DE ACEST GEN CĂTRE S.A.J. ? Cu siguranță, răspunsul ar fi fost unul pozitiv.
  3. Gunoaiele … peturi, coji de semințe … Toate acestea vă reamintesc de petrecerile de Revelion sau de ceea ce lasă țăranii în târgurile de duminică ? Ei bine, organizatorii au omis și acest sector, iar pozele pe care le voi atașa sunt destul de sugestive.
  4. Atmosfera. Știu a fost o competiție adresată celor care se pricep la dans, care au o pasiune pentru acest sector, dar, dat fiind faptul că era un eveniment public, anunțat, noi, cei din public, ne-am simțit ca și cum asistam la o întâlnire a unor prieteni și nu rare au fost momentele în care ne întrebam ce căutăm acolo. Nu a fost deloc antrenant, publicul nu a părut entuziasmat de ceea ce se întâmpla acolo.
  5. Premiul: o sticlă de nu știu ce băutură … Totuși …

Și aproape de final, fac precizarea că multe dintre erori nu pot fi scuzate prin faptul că a fost prima ediție.

În același timp, sper ca TNL să ia drept constructive toate criticile, iar la următoarea ediție care, din câte am înțeles, va fi organizată anul viitor, să mai asculte și de vocea celor care ar trebui să asiste la eveniment.Păcat că o idee bună nu a avut parte de o materializare pe măsură …

 

Am și o concluzie ce mă vizează în mod direct … maică, am îmbătrânit al naibii de tare … fu …

PFFF…. Să nu uit: TOT RESPECTUL PENTRU CONCURENȚI, pentru faptul că dedică o bună parte din timp acestui hobby 🙂

Advertisements

2 thoughts on “Dezamăgirea numită “Out on the streets”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s