Costică Beșa, omul care “culege” istoria în comuna Bîrsești

Mi-e drag județul nostru, mi-e drag cu locurile sale nebănuit de frumoase, cu oamenii săi calzi … și mi-e și mai drag atunci când mă surprinde … Sunt atât de multe lucruri care, dacă le-am acorda mai multă importanță, ne-ar face zilele mai frumoase. Sunt lucrurile pe care eu le consider surse de energie, hrană pentru suflet …

Am avut ocazia în ultimii ani să cunosc mulți oameni deosebiți, oameni care merită cu adevărat să fie scoși la lumină pentru ceea ce fac. Sunt eroii vremurilor noastre, cei despre care ar trebui să se vorbească pe toate căile posibile pentru că ei sunt … români în toată puterea cuvântului. Cei care, din puțin, din nimic, dar cu multă pasiune și dăruire, fac nespus de  multe pentru rădăcinile acestui neam. Poate Moș Mihai Hanu, Costică Beșa, Pavel Caba, Pavel Stăruială, Șerban Terțiu… pentru unii, nu reprezintă decât o  înșiruire de nume. Pentru alții … sunt oamenii care s-au dăruit pe sine artei, meșteșugului, au păstrat în “cufărul” vieții dintre cele mai frumoase obiceiuri și au dat mai departe pic cu pic celor iubitori de neam și de trecut …

Am să vorbesc de această dată despre Costică Beșa. Un simplu nume. Un simplu om, dar român care ține cu toată ființa la entitatea națională. Să fi trecut poate 4 ani de când l-am cunoscut. Atunci, se mândrea doar cu câteva obiecte vechi colectate de prin vecini adăpostite sub câteva scânduri prin care șuiera vântul… În condiții vitrege, deloc demne de un act al culturii, nea Costică nu a dat nicio secundă înapoi și a continuat ani buni să caute obiecte din negura vremii, să le recondiționeze și să le ofere un loc de mare cinste în micul lui muzeu.

L-am revăzut acum, la câțiva ani de la prima întâlnire.  Același chip senin, aceleași mâini brăzdate de muncă, același vorbe dulci despre neamul ce-l are în urmă și speranța în cel care clădește viitorul. Cele câteva scânduri care adăposteau micul muzeu cu ani în urmă s-au transformat acum în două camere frumos amenajate în care parfumul vremurilor de demult dăinuie. Și-ți tresaltă sufletul de bucurie când, înconjurat de mărturii ale trecutului, ai posibilitatea să evadezi din miezul unei lumi înhămate la valori ce demult nu mai prețuiesc tradiția, naționalismul …

“Am avut asta în sânge de mic. Nu aveam cum să fiu altfel”

Un adevărat iubitor de neam. Așa este nea Costică. Nu-i pasă de barierele pe care instituțiile de cultură încearcă să i le impună. Nu-i pasă de piedicile de care s-a lovit în timp. El vrea să “construiască” pentru cei care trăiesc în prezent, să lase mărturii pentru cei ce-l vor urma. În vârstă de 72 ani, Costică Beșa este un exemplu pentru noi toți. Om al locului, Costică Beșa s-a născut, a copilărit și a muncit toată viața în Bîrsești. Șansa i-ar fi surâs să plece mai departe însă dragul de neam, de loc, l-a ținut pe aceste meleaguri. Niciodată nu i-a fost rușine și nici frică de muncă. Până să plece în armată, a fost cioban. Așa își câștiga existența și nici că nu-i era rușine de mândrele din sat. După armată, a făcut școala de șoferi și a lucrat ani buni ca șofer. Spre anii bătrâneții și-a îndreptat atenția spre înființarea unei instituții în care să fie colectate obiectele vechi care să amintească de străbuni, de obiceiuri, de tradiții… Străin de acest capitol nu a fost niciodată, îndrăgostit fiind de tradiții, de port popular. Se mândrește că știe a cânta la mai multe instrumente muzicale precum: bucium, cimpoi, piculină, fluier, vioară, ocarină și chiar deține câteva exemplare pe care timpul și-a lăsat amprenta în muzeul propriu. Și pentru a-l crede pe cuvânt ne face și o demonstrație …

Chiar dacă din partea oficialilor ajutorul nu a venit încă de la începuturi, nea Costică s-a bucurat de tot sprijinul și atenția soției și a celor două fiice de care este tare mândru… “Am și nepoți de-o seamă cu ai dumneavoastră. La fel sunt și ei. Nu stau locului cât e ziua de mare”, zâmbește arătându-mi spre nepoții mei care nu puteau sta locului cu atâtea obiecte  “neidentificate” în jurul lor.

Obștea Tulnici l-a ajutat să-și reamenajeze muzeul

Anul 2010 a fost de bun augur pentru Muzeul “Rădăcina Vrancei” . Atunci membrii Obștei Tulnici au hotărât să îi întindă lui Costică Beșa o mână de ajutor în amenajarea unui spațiu care să poarte cu mândrie numele de muzeu. Așa s-a ajuns la muzeul care astăzi atrage privirile oricărei persoane care trece prin comuna Bîrsești. Atâta culoare, atâta parfum de istorie, de muncă asiduă … nu poți ignora.

Cărți, unelte agricole, port popular … cu toate îmbracă pereții muzeului

Muzeul înființat de Costică Beșa numără în prezent sute de obiecte.  Cel mai bătrân “chiriaș” este o carte în limba slavonă care datează din secolul XIV. Din același secol provine și o sabie, ambele fiind recuperate de la localnici care le-ar fi aruncat … neștiindu-le valoarea. Cele mai multe dintre obiecte au fost recondiționate. Este și cazul celor din lemn care au nevoie de o atenție specială. Este vorba despre instrumentele de cântat: viori, fluiere, cobze, trișcă, bucium, vase de lemn, tipare de caș, ploști, linguri de lemn, mese, scaune, obiecte decorative. Și țesăturile sunt întreținute așa cum trebuie. Ii, năframe, bete, pieptar, bunde, cămăși bărbătești. Toate au motive tradiționale la care nea Costică ține tare mult și are grijă să le pună în evidență de fiecare dată când cineva îi calcă pragul muzeului. Nu lipsesc din muzeu nici războaiele de țesut, melița la care se prelucra odată cânepa, plugurile din lemn, lada de zestre … obiecte îngropate de mult timp într-un sector fără viitor. “Melițoiul. Nimeni nu mai știe acum ce este melițoiul, la ce folosea. Făcea bani buni pe vremuri. Cu melițoiul se prelucra cânepa și se făceau cămăși (ne arată mândru o cămașă bărbătească imensă, bine întreținută). Cine să mai lucreze acum ? Cu 100 de lei, oamenii preferă să meargă în târg și să se îmbrace. S-au dus tradițiile“, ne spune nenea Costică, glasul fiindu-i sugrumat de regret și rana săpată de timp…

Meliță

De jur împrejurul muzeului amenajat cu sprijinul Obștii, Costică Beșa a păstrat și magaziile în care odinioară își adăpostea obiectele. Ba mai mult, nu a renunțat nici la scena improvizată pe care acum se țin serbări, spectacole.

Muzeul Național al Țăranului Român i-a oferit o diplomă care pentru domnul Costică Beșa valorează foarte mult, dat fiind faptul că, după cum ne spune,  nu de același sprijin s-a bucurat din partea instituțiilor de cultură din Vrancea.

Pentru a pleca de la Muzeul Rădăcina Vrancei cu o amintire palpabilă, nenea Costică Beșea a lucrat în lemn câteva săbii, stegulețe, ploști pe care vizitatorii le pot achiziționa la 3, 5, respectiv 50 lei/ bucata.

P.S. îi mulțumesc pentru că ne-a suportat cu atâta bunătate și le-a permis nepoților mei să-și facă de cap …

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s