Darul merge mai departe ! “Fii demn”, de Dan Puric

Am primit în urmă cu două zile cartea “Fii demn”, autor Dan Puric, de la Adi Mangu, în cadrul un proiect inițiat de către Tudor – “Cărți pentru cugetări”. Primul căruia i-a fost dăruită cartea, a fost Vali. Acum e rândul meu să dăruiesc această carte și o dau mai departe cu tot sufletul și cu gândul că cel la care va ajunge, va prețui la fel de mult fiecare cuvânt, fiecare povestioară și va reuși să pătrundă cu mintea acest “drum”, la finele căruia te pătrunde sentimentul regretului că se termină …

fii_demn_puricInițial, am cerut cartea dintr-o sete acidă de a citi ceva, orice, dar din momentul în care am parcurs primele pagini, am fost convinsă că nu o voi lăsa din mână până nu voi termina. Simți pe tot parcursul celor 200 de pagini, o dragoste nebună de mamă, o tristețe aparte generată de episoadele crunte prin care a trecut România, sentimentul dreptății obținute cu răbdare și credință, al inocenței care poate îngenunchea și cele fioroase lighioane. Lejeritatea scrisului, pasajele atât de frumos colorate, oamenii atât de vii, umorul … sunt doar câteva dintre trăsăturile acestei opere.

Vă las să vă bucurați de câteva pasaje care, pur și simplu, te îndeamnă să fii mai bun, mai frumos, să ai grijă de caracterul tău…

“Ca să nu se piardă-n timp, omul l-a împărțit în trecut, prezent și viitor. Mama, în schimb, ca să nu piardă ea în fața timpului, l-a desființat și l-a transformat apoi în alt timp, în sublimul timp feminin, în care acesta nu mai are nicio șansă să fie timp sau să-i permită cuva luxul să treacă”.

“Există oameni care-ți urâțesc viața și oameni care ți-o înfrumusețează. Mama făcea parte, cu siguranță, din categoria aceasta din urmă. Dimpreună cu tata, parcă mi-a lăsat cel mai frumos dar: libertatea. Și peste ea, parcă bucuria de a fi liber. Iar acestor brutalități menite să-ți îngenuncheze viața știu că tata le răspundea cu seninătatea unui om crescut în altă lume, dar mama le reteza fulgerător cu un paloș de demnitate feminină, rar întâlnită”.

“Cât de mult s-a înșelat Darwin, cu selecția lui naturală ? Nu rezistă cine este mai puternic, ci cel care este mai fără suflet. Pesemne că el s-a gândit strict biologic, dar omul este ceva în plus. Și totuși… Frumosul, blândețea se frâng, ele nu participă la concursul nebun al speciei”.

Rezultatele unei întreruperi de curent de câteva luni: “Încet, încet, oamenii învățaseră altceva. Acum fără să știe, aveau timp să mediteze, adică să gândească de unii singuri, nu numai asupra unor evenimente pasagere care înainte le sufocau viața, ci chiar asupra vieții lor. Descoperiseră cât sunt de vulnerabili în fond, dar în același timp câte lucruri din viață pierduseră până atunci din neatenție”.

“Această blocare permanentă a sângelui sufletesc de a ajunge la inimă creează în timp ceea ce numim infarctul sufletesc în care, paradoxal, cordul funcționează perfect, dar inima încetează să mai pompeze suflet. Oamenii cu infarct sufletesc sunt perfecți din punct de vedere organic, merg pe stradă, sunt chiar de o vitalitate superioară și, mai ales, n-au conștiința decesului lor sufletesc. Îi puteți recunoaște prin ușurința cu care fac răul fără să le pese. Fură firesc, mint firesc și, la o adică, își ucid semenii cu ceea ce numim sânge rece”.

“El, sufletul frumos, așa cum spunea Schiller, nu-și numără gesturile frumoase pe care le-a făcut într-o zi, ci își trăiește integral frumusețea, cristalizând-o în ceea ce putem numi caracter frumos. Sufletul frumos n-are datorii de îndeplinit ci un alt aer pe care-l respiră”.

Advertisements

7 thoughts on “Darul merge mai departe ! “Fii demn”, de Dan Puric

  1. L-am urmarit de curand pe Dan Puric intr-o emisiune. Nu este prima emisiune cu el pe care o prind. Omul asta ma uimeste de fiecare data cu profunzimea gandirii si capacitatea lui de a transpune niste cunostinte aprofundate in vorbire curenta, astfel incat aproape orice persoana cu o cultura medie sa il poata intelege. M-a uimit si de aceasta data simplitatea omului, lipsa lui de aroganta, de orgoliu, generozitatea sa , delicatetea … Un adevarat OM care impartaseste tuturor o parte din sufletul sau, din gandirea sa , in unicul scop de a alina, de a mangaia si,poate, de a ridica un pic nivelul gandirii celorlalti.
    Iti dai seama ca as vrea sa citesc si o carte scrisa de el. Am mai citit franturi din scrierile sale pe internet, dar nu am cumparat pana acum niciuna dintre carti.
    Ii felicit de pe acum pe toti norocosii care i-au citit scrierile, l-au ascultat, l-au vazut pe Dan Puric.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s