Am reușit să citesc prima carte în cadrul campaniei vALLuntar. Este vorba despre “Fiul”, autor Michel Rostain care poate fi achiziționată direct de pe site-ul Editurii ALL – http://www.all.ro.
De regulă, în alegerea unei cărți țin cont de recomandări, alte recenzii, critici, dar de această dată, am răspuns afirmativ campaniei vALLuntar, cu inima deschisă și am ales cele două cărți fără a sta pe gânduri, ci alegând în funcție de titluri, sperând la povești cu “fir”, așa cum îmi place mie să le numesc. Nu am dat greș…
“Fiul” se numără deja printre cărțile pe care, odată prinse între degete, nu le pot lăsa până nu ajung la finele poveștii. Pe parcursul celor 115 pagini se prezintă ultimele zile din viața unui tânăr, Lion, moartea acestuia cauzată de o meningită care i-a “măcinat” trupul într-un timp destul de scurt, ritualul incinerării, dar ceea ce mă zdruncină puternic pe mine, cititorul, este că toate aceste evenimente sunt puse pe tapet chiar de către Lion care pare a povesti în fața noastră, a tuturor aceste trăiri atât din ipostaza de ființă prin ale cărei vene curge sânge cald, cât și din statutul de decedat.
Lion vorbește despre grija pe care i-o purtau părinții, de dragostea pe care o nutrea pentru aceștia, dar totodată de o răceală caracteristică vârstei rebele- 21 ani. Sunt descrise momentele de apropiere dintre fiu- părinți care au marcat ultimele zile din viața tânărului, amintiri care îi tulbură pe părinți, în special pe tatăl care în primele zile ce au urmat morții fiului încearcă să caute răspunsuri, gândul ducându-l poate și la alte obiceiuri specifice tinerilor care l-ar fi adus în pragul morții – poate consumul de substanțe interzise.
În continuare suntem purtați pe un “pat” al durerii unor părinți care dacă în urmă cu o seară se bucurau de prezența fiului, acum îl plâng nebunește și brusc se văd nevoiți a lua hotărâri lumești, creștinești… ce să se întâmple cu cadavrul: incinerat sau îngropat ? Ce culoare să aibă sicriul ? În care cimitir ? Cu MC sau fără ? Cruce sau fără ? Cu muzică, flori albe … Și odată luate toate hotărârile, aveau să afle mai târziu că acestea ar fi fost și dorințele lui Lion, conform unor destăinuiri pe care le făcuse față de o prietenă: să fie incinerat, să aibă flori albe la ceremonie, o parte din cenușă să fie aruncată în Islanda. Cei doi părinți merg cu un rest de cenușă în Islanda, o aruncă pe un munte și abia atunci simt bucuria că ar fi îndeplinit toate dorințele lui Lion.
Destul de trist “firul”, dese momentele de durere cruntă, de lacrimi, de neputință în fața bolii, a morții, însă Lion are grijă ca nu de puține ori să introducă în discursul său ironie, puțin umor negru, făcând uneori haz până și de starea jalnică în care ajunsese tatăl după moartea fiului.
Am să mă opresc aici, dar nu înainte de a vă sugera să citiți această carte dacă veți avea ocazia, o carte plină de trăire, de dragoste fiu-părinți, părinți-fiu, de viață și comunicare sub toate formele.
Am citit această carte în cadrul campaniei vALLuntar, inițiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Conform campaniei, pentru fiecare pachețel de 15 comentarii/recenzie, vom planta câte un copăcel. Detalii despre ce se va întâmpla cu acești copăcei în Vrancea, găsiți chiar pe site-ul Blogosferei Vrancea http://blogosfera-vrancea.ro/valluntar-in-vrancea/.
Bucurați-vă de cărți în fiecare zi !
e una din cartile mele preferate. m-a emotionat pana la lacrimi, mai ales ca din cate stiu povestea e reala. spor la citit si la plantat:)
LikeLike
Mulțumesc frumos. Spor și ție 🙂
LikeLike
cam trista, nu e in genul meu .. spor la lectura, pe viitor
e important daca pentru tine trezeste ceva si te pune pe ganduri la finalul ei.
LikeLike
Dan, pentru mine a fost a doua carte de acest gen, după „Minunatele oase“ – Alice Sebold, despre care am scris aici https://stanicabostanaru.wordpress.com/2011/02/21/de-%E2%80%9Erumegat-la-adapostul-noptii-%E2%80%9Eminunatele-oase/, adică eram oarecum pregătită pentru genul ăsta de cărți, dar tristă tare , oricum …
LikeLike
una mai vesela, motivationala sau despre retele sociale, m-ar interesa si ar fii pe gusturile mele 🙂 oricum, spor la lectura 😉
LikeLike
nu m-as arunca sa citesc asa ceva,e prea trista pentru mine! esti tare daca te-a tinut sa o citesti 😀 spor la copacei!
LikeLike
Adi, La mulți copăcei, se spune :)) Spor să avem !
LikeLike
Ufff intr-adevar un fir narativ foarte trist. Prefer clar cartile inafara acestui gen de roman “negru” si asta tocmai din cauza ca fiecare carte citita isi lasa amprenta asupra mea. Asa ca imi pace ca fiecare astfel de amprenta sa fie draguta si vesela si cu sfarsit fericit. 😀
La multi ani!! Sa fii iubita, vesela si mereu zambitoare!
LikeLike
Păi și mie îmi plac poveștile drăguțe și vesele, dar nu dau înapoi nici când sunt tratate alte subiecte …
LikeLike
Pare interesanta, insa nu e putin deprimant subiectul? Nu stiu cand voi avea starea sufleteasca necesara sa o citesc….
LikeLike
Este deprimant, dar este o experiență a lecturii destul de interesantă…
LikeLike
pentru cei ce au dezvoltat “ochiul mintii”, pana si scurta prezentare face sa doresti acel “ceva mai mult”… cei ce nu au timp de citit isi vor face pentru a hrani imaginatia, cat despre copac sper sa vie unul a carui poveste sa fie scrisa peste ani.
LikeLike
Mulțumesc, mulțumesc. Vor fi, cu siguranță, copăcei care vor spune multe … 🙂
LikeLike
Pare interesanta!
LikeLike
nu am citit nicio carte “tristă” . M-ai facut curios , dar sa vad ce -mi ofera programul de viitor !
LikeLike
Interesant. Concluzia ar fi ca trebuie sa adaug aceasta carte neaparat pe lista de „citit”. Sper sa am timp dupa bac.
LikeLike
cartea ce o recomanzi pare foarte interesanta si in plus gestul tau de a imbogati natura este demn de exemplu
LikeLike
Mulțumesc frumos, Andreea 🙂
LikeLike
cartea descrisa de tine nu e tocmai pe ” gustul meu” dar o sa dau mai departe ca doar ” dar din dar se face rai”
LikeLike
Mulțumesc frumos pentru sprijin
LikeLike
mult spor la copacit !!!
LikeLike
Mulțumesc 🙂
LikeLike
In urma cu niste ani am condus pe drumul cel fara de intoarcere un verisor ce abia pasise pe poteca adolescentei. Dupa ce Providenta ne-a demonstrat ca este posibil, tot ea ne-a dat o lectie dura despre viata. Ne-a fost alaturi cand am batut din usa in usa pentru mii de dolari necesari pentru operatie, dar a permis ca vremea sa se raceasca brusc … aducand cu ea o nevinovata raceala. Aparent nevinovata. Cand am discutat ultima data cu el l-am intrebat ce regreta. Mi-a raspuns imediat, ca si cum raspunsul era unicul sau gand in acele momente: “regret ca voi nu intelegeti nici acum cat de pretioasa este fiecare clipire”. Apoi a tusit. Spre seara a incetat sa mai clipeasca.
Nu stiu daca voi putea citit aceasta carte cu ochi uscati. Poate ca intr-o zi o voi cauta.
LikeLike
Tudor, nici eu nu am citit-o cu ochii uscați … Te trece prin toate stările posibile, dar nu regret că am citit-o …
LikeLike
buna, imi plac foarte mult cartile ce prezinta “povesti de viata”, si se pare ca a ta carte m-a cucerit, spor la “copacei”, ideea este extraordinara.
LikeLike
Mie imi plac foarte mult povestile celor din Al Doilea Razboi Mondial. Sunt fascinante, insa si aceasta carte pare una interesanta. Daca va plac povesti despre viata cititi sau daca nu vizionati filmul “Lista lui Schindler”. Imi place sa vad ca lumea inca mai este interesata de carti!
LikeLike
Astfel de marturisiri pe patul de moarte ne fac sa ne gandim cat de efemera e viata, cat de trecatori suntem. Ne fac sa reflectam asupra propriei vieti si totodata la sfarsitul nostru.
Prin citit si prin alte marturisiri prin propria lor experienta ne fac, intr-adevar si tristi, dar totodata asumarea destinului. Ca nu esti de neinvins iar ca oamenii sunt oameni si fac tot ce le sta in putinta sa isi infranga durerea si disparitia apropiatilor. Sa uite cand e prea dureros, sa comemoreze pentru tihna celor pierduti
Cartea e trista dupa ce am comentat la alte recenzii cu carti foarte optimiste, de self helping, cu printi si printese. Uite ca mi-a fost dat sa citesc si despre efemeritatea vietii
LikeLike
Incitanta initiativa de a combina cultura cu reimpadurirea vrancei. Pacat ca nu se poate planta cat taie altii si spor la cat mai multe activitati de acest gen pentru ca Romania are nevoie atat de natura cat si de cultura.
LikeLike
FRumoasa initiativa celor de la ALL, felicitari pentru implicare!
LikeLike
uau,perfecta!
LikeLike
interesantă carte 😕 faină recenzie.. felicitări!
LikeLike
dar , despre cati copacei vorbim ???
LikeLike
Cât mai mulți 🙂
LikeLike
Cred că e o carte care merită citită – dacă ai tăria să faci asta, bineînţeles. Eu nu cred că mă voi încumeta să o citesc, am avut parte de prea multe experienţe de acest gen în ultima vreme, dar chiar şi aşa, mi-a plăcut recenzia, este scrisă cu multă sensibilitate.
LikeLike
Frumoasa recenzie , chiar o sa trec si eu aceasta carte pe lista sa o citesc 🙂 felicitari si spor la plantat copacei .
LikeLike
Foarte frumoasa si la obiect recenzia ta! Cred ca ar trebui sa citesc si eu cartea aceasta, m-ar face sa inteleg unele lucruri si sa imi raspund la intrebari pe care nu am avut curaj sa le pun pana acum de teama de a nu readuce durerea la suprafata sufletelor unor persoane foarte dragi.
LikeLike
Frumoasa recenzia. Iar cartea… e menita sa ne aminteasca sa traim.:)
LikeLike
Si eu am citit Fiul si au fost momente in care mi-a fost de-a dreptul greu sa o citesc pentru ca e o carte foarte trista. Cu toate acestea, merita citita.
LikeLike
Donez un copăcel !
LikeLike
Chiar daca nu este genul meu de carte, mi-a facut placere sa citesc recenzia ta 🙂
Bafta la strans comentarii!
LikeLike