“Scrisori către Rita” – Ștefan Caraman

Scrisori catre Rita“Scrisori către Rita” este una dintre cărțile care, pe bună dreptate, intră în categoria celor “de rumegat la adăpostul nopții”. Sunt peste 600 de pagini în care cuvintele râd, gem, dansează, plâng, tremură de boală, de plăcere. E o carte care vorbește (așa cum mi-a descris-o însuși autorul), o carte condimentată cu de toate pe care o recomand doar celor ce se știu ca având sânge-n instalație, toți neuronii “acasă” și o doză considerabilă de nebunie plăcută.

Așadar, “Scrisori către Rita” sunt de fapt trăirile, gândurile lui Nic Labiș, un tânăr … un călător în viață așa ca mine, ca tine, un vânător de trupuri și suflete … însă în spatele cortinei improvizate, în fața căreia se petrec zeci de experiențe sexuale, se află, de fapt sufletul trist, singur, rănit, al bărbatului aflat în căutarea idealului feminin … sau poate nu ?! Cine știe ? Rita ? Da, Rita, cine ești tu, de fapt ? Încă mă întreb … Cine să fii tu oare să ți se destăinuie acest Nic Labiș și să-ți dedice un blog, da, un blog 🙂 și să-ți rostească numele pe fiecare dintre cele peste 600 de pagini.

Zilele trecute m-am întâlnit cu o prietenă și am început să vorbim despre carte. Îmi dau seama, însă, că este o carte care nu se povestește, doar se citește, se trăiește.

P.S. 1 Încă mă bate gândul de a afla în ce procent s-au petrecut întâmplările și în realitate, însă n-aș vrea să-l știu pe Nic Labiș într-un alt loc decât în acel orășel plicticos, cu multe femei disponibile, în apartamentul lui cu leagăn sau fără, cu zeci de tricouri cu mesaje personalizate în funcție de starea de moment, de femeia cu care se întâlnea sau de persoana care urma să-l îmbrace. Cele 600 de pagini sunt o lume ce merită păstrată așa, nu vreau a ști despre ficțiune și realitate, dar mi-aș dori ca toți cei care vor ajunge să parcurgă “Scrisorile către Rita” să aibă puterea de a se recunoaște pe sine la un momentdat într-o trăire, într-un gând de-al lui Nic Labiș. Tu, cel care-mi citești acum așa-zisa recenzie, și tu vei regăsi un strop din tine în carte, poate sentimentul de apartenență asupra unui om, poate fluturii din stomac, poate spiritul liber, poate … 🙂

P.S. 2 Nu e carte recomandată mironisițelor, ălora de-și fac cruci dese și lungi, se bat peste gură și-și acoperă urechile când aud cuvinte cu p și f și p :)))

P.S. 3 Pe Ștefan Caraman, autorul acestei cărți îl găsiți aici și aici.

Iar acum CITATE:

“Îți aduceam pământul în care fuseseră mai înainte flori. Ți-l presăram pe păr. Ce cădea pe jos călcam în picioare, iar ce cădea pe sâni dădea rod. Iar sânii îți înfloreau, se făceau multicolori și luminau. Între ei- acolo mă piteam. Acolo plângeam eu după tine. Pentru că erai și plecai. De aia iubești o femeie, gagiule, pentru că într-o zi o să plece. Uite-așa, o să plece și o să te disprețuiască pentru că nu ai fost suficient de bărbat ca să o păstrezi”

“Știi ce e iubirea, Rita ? E panică. Când ai impresia că nu nu mai simți nimic pentru ea, că totul a devenit rece… Te întrebi ce p****a mă-sii ai cu femeia aia și cum ți s-a pus pata tocmai pe ea. Și te panichezi. După aia simți că nu mai poți că ți-ai face dinții cupă de excavator și-ai săpa până la ea sub pat, numai ca să îi spui noapte bună, baby. Că nu mai ai aer, somn, lumină, bani de buzunar și o existență suportabilă. Și iar te panichezi. Când te sună te panichezi că s-a întâmplat ceva. Când nu te sună te panichezi că nu te sună (…)”

“Băi, deci un singur lucru n-am încercat până acum- să iubesc ideal”

“Azi dimineață m-am trezit cu o durere în piept. Băi, eu n-am așa dureri, pe mine nu mă doare niciodată nimic. Și când iubesc, starea sănătății e perfectă, mor în brațele ei de sănătos, îmi tai venele perfect conștient și fericit, mă arunc de la fereastră fredonând Cavaleria Rusticana. Și transpir. Mă durea tare. Mijloc spre stânga. Am înghețat. Și peste statuia asta de sticlă curgeau râuri de sudoare. Rece. Băi, deci nu mă puteam stăpâni. Dacă mă trecea un infarct? Dacă în următoare 2-3 minute cădeam pe jos, vomam un pic de sânge, mă sufocam ? Băi, ok muream, dar de ce să fiu martor la asta ? Nu e mare brânză să mori, dar e de tot căcatul să asiști, să simți alături de tine cum ți se scurge energia din corp, cum te doare și nu mai ai nicio opțiune, nicio variantă de rezervă”

“N-o să ajung nicăieri pentru că mă grăbesc”

“Noaptea e un interval orar ciudat. Toate lucrurile arată altfel. Blocurile devin niște monștri tăcuți, mașinile gângănii rapace, luminile par niște ochi speriați, iar oamenii… oamenii n-ar trebui să circule liber. Noaptea nu e pentru ei”

“Când o femeie îți spune te iubesc, e semnalul că trebuie s-o părăsești”

“Băi, deci nicio moară stricată nu poate să macine mai bine stereotipii ca asta: dragostea te pălește când nu te aștepți”

“Băi, deci stelele rămân întotdeauna la locul lor”

“Am intrat în casă. Casa fără femeie e ca noaptea fără stele, ca sufletul fără carcasă, e ca fotbalul fără Hagi, e ca România cu români. E trist”

“Băi oamenii iubesc pentru că e insuportabil să nu iubească”

Advertisements

9 thoughts on ““Scrisori către Rita” – Ștefan Caraman

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s