Astăzi este despre moarte…

12063782_1109005929109826_8256696235420189949_n

Astăzi este despre moarte… de fapt, de câteva zile este despre moarte… despre suflete dansând triste spre tărâmul veșniciei, despre trupuri zgribulite de neputință și durere… este despre mâini întinse spre lumină, lumina absolută sau lumina din noi… Miroase a moarte și te pătrunde până în măduva oaselor…
Vineri seara. Săptămână grea, somn devreme. Aproape de miezul nopții… Mama lui sună. Știe că nu mergem în cluburi, că nu suntem fani ai distracțiilor, dar din vocea ei resimt nevoia de a-i fi confirmat faptul că suntem acasă, că suntem bine. Îi povestește ce se întâmplă cu sute de tineri în orașul în care de câteva luni bune ne-a devenit casă. Ascult încremenită. Deschid telefonul și citesc știrile… 17 tineri au pierdut deja lupta cu viața… Cod roșu. Zbiară ființa, vorbesc singură în tăcere… strâng perna cu putere și-mi sufoc neputința. Sâmbătă dimineața. Ora 6.00. Deschid televizorul. Ghemuită în fața durerii, gâtuită. Da, ora 6.00. Sună telefonul. Mama. Fără să spună măcar Alo, îi răspund… ,,Știu de ce suni mami… Suntem bine, doar știi că nu ieșim,, și mă opresc pentru că imaginile îmi opresc fiecare cuvânt… ,,Vroiam să te sun mai devreme, mamă. E îngrozitor… Câți tineri…,, îmi răspunde mama mai îngrijorată decât am resimțit-o vreodată. Închidem după ce ne liniștim reciproc. Plâng. Neputință. Durere. Imaginile, sunetele, îngrijorarea mamei și câți alți părinți au avut aceleași gânduri în acele momente cumplite… și câtor părinți li s-au adeverit cele mai negre coșmaruri… 27 de morți… 27 de oameni, oameni cu vise, cu planuri, cu părinți, surori și frați, cu prieteni… și toate acestea rămase în urmă într-un doliu apăsător…
Sâmbătă neagră, de doliu în suflet, în ființă. Pătrunsă în fiecare celulă. El mă observă cum la fiecare buletin de știri, durerea îmi naște lacrimi cu care aș vrea să sting focul de pe trupurile victimelor. Mă strânge de mână. Seara izbucnesc în hohote… Citesc rânduri scrise de martori, de asistente medicale… I le citesc și lui cu pauze mari între cuvinte. Doare fizic. Doare fiecare gând. Suntem oameni, iar sufletele noastre sunt înfrățite. Cu toții ne prindem de mână în acest joc al vieții și morții.
N-am să arăt cu degetul, nu am să judec pentru că în fața durerii și a morții sunt mult prea mică și neputincioasă, doar mă rog ca Dumnezeu să dea putere celor rămași în urmă, să le aline durerea pentru că, Doamne, dacă părinții noștri au fost atât de pătrunși de durere înainte de ne auzi vocile, nu știu cum vor fi reconstruite lumile celor care au pierdut un părinte, un frate, o soră, un prieten… doar prin alinarea Ta…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s