30 de ani: lupta între Unicorn și mârțoaga lui Don Quijote

Mă apropii cu pași atât de rapizi de schimbarea prefixului. Cu ani în urmă, în vâltoarea în care m-au purtat Bacovia, Cioran și alții ca ei, nici nu visam că voi ajunge vreodată să număr 30 de primăveri. Dar, pare-se că se întâmplă.

c227e1bdf2fba4f87f890af21aeabae4

Fizic, nu mă sperie multe. Pesemne că am o genă bună care îmi ascunde câțiva ani din buletin. Tahicardia e încă prieten bun, ascultător, deci totul e sub control. Mă mai încearcă uneori dureri de spate, de ceafă, insomniile :)), dar, nah, de acum am o scuză: “Vârsta, maică”…

Psihic, însă, aici se dă lupta între Unicorn și mârțoaga lui Don Quijote. Creierul meu s-a transformat într-un carusel în care neuronii mei obosiți nu încetează să se certe, să se bată, la propriu, pe un loc mai bun. Și, bineînțeles, trăncănesc continuu. Îmi vorbesc despre frici, despre traume, despre ceasul care ticăie, despre alții, despre visuri al căror termen de garanție a expirat, despre dorințe nerealiste (cel puțin de la o vârstă), despre nesiguranță. Da, neuronii mei nu încetează din a-și urla frica. Și când se satură să fie singuri și să se tot spurce între ei, mai dau câte un ghiont sufletului :). Uite-așa, în ultima perioadă am aflat cum e să te doară sufletul… la propriu.

Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine apropierea de 30 se transformă tot mai tare într-un proces de trezire și de conștientizare. Și nu vă imaginați că aș conștientiza lucruri drăguțe :)). O pojghiță de frică îmi învăluie fiecare gând în raport cu ceilalți. Îmbătrânesc eu și, parcă, mai repede, îmbătrânesc și alții.

Îmi dau seama că nu mai sunt deloc la fel de puternică precum în anii trecuți. Pe vremuri, dacă  mi-ar fi spus cineva că sunt singurul om care ar putea salva o viață și ar trebui să-i fac o operație pe viu, fără să stau pe gânduri, aș fi trecut la acțiune. Deh, o viață depindea de mine. Acum, în fața oricărui eveniment negativ din viața oamenilor dragi, mai întâi îmi trăiesc drama existențială, mă cert cu Dumnezeu (nu știu cât m-o mai suporta dragul de El :))), apoi acționez spre binele persoanei în nevoie.

Bineînțeles, nu lipsesc din schemă întrebările existențiale. Nu cred să fi ratat vreun documentar, vreun film care să-mi certifice măcar un picuț faptul că venim dintr-o altă viață și ne îndreptăm spre alta :)). Nu râdeți! Dacă n-ați făcut-o încă, posibil să o faceți la un moment dat. Speranța mea e că voi aveți neuronii mai liniștiți și cu toate țiglele pe casă :)).

Deci, da, viața este extrem de scurtă și mi-ar plăcea să știm să trăim mai mult și să ne îngrijorăm mai puțin, să iubim mai mult și să purtăm războaie mai puțin, să ne bucurăm mai mult și să ne încrâncenăm mai puțin! 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s