“Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat”, by Steve Harvey

Au trecut două săptămâni de când am terminat de citit a 8-a carte de anul acesta, “Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat”, by Steve Harvey, și-mi dau seama că nici până acum neuronul meu nu a procesat-o astfel încât să fie capabil să scoată câteva rânduri coerente.

Well… dacă vă așteptați să fie o radiografie a creierului bărbatului, nu e. Dacă vă așteptați să fie o hartă a sinapselor de sub țeasta lui, nu e. Dacă vă așteptați să vi se mângâie orgoliul de mândreți de muieri cu părul tapat, parfumate, botoxate, cu tocuri de 15, iar cu dânsul să se spele pe jos, nici gând. Dacă vă așteptați să vi se dea soluții despre cum să-l puneți la punct pe nemernicul de v-a înșelat, v-a tratat nemerituos, nici gând.

E o carte “comestibilă” pentru neuronul flămând să citească… orice :D. Sorry, dar da, e o carte comercială. Ai ce să-ți iei la pachet din rândurile ei, dar nu-i nimic nou, necunoscut – asta dacă ai mai răsfoit ceva cărți înainte 😀

Puține, dar am extras totuși ceva gânduri numa’ de păstrat în sertăraș:

“Dacă bărbații nu-și urmăresc visurile – dacă nu urmărim <cine suntem>, <cu ce ne ocupăm> și <cât de mult câștigăm>, suntem condamnați. Morți. Dar în clipa în care descifrăm puzzle-ul și avem sentimentul că visurile noastre prind contur, ne este insuflată o energie nouă – aceasta ne umple de viață, ne entuziasmează și ne însuflețește.”

“Noi vrem dreptul de a ne lăuda – dreptul de a spune <Eu sunt numărul unu>.”

“Nimic de pe această planetă nu se poate compara cu dragostea unei femei – este bună și plină de compasiune, răbdătoare și hrănitoare, generoasă, dulce și necondiționată. Pură. Dacă tu ești bărbatul ei, ea va face imposibilul pentru tine indiferent de cum te-ai purtat, indiferent de ce lucru nebunesc ai făcut, indiferent de timpul sau efortul necesar. Dacă tu ești bărbatul ei, ea va sta de vorbă cu tine până când nu mai rămâne nimic de spus, te va încuraja când vei fi căzut la cel mai jos nivel, te va ține în brațe când vei fi bolnav și va râde împreună cu tine când îți vei fi revenit. Și dacă ești bărbatul ei și femeia aceea te iubește, ea te va face să strălucești când ești prăfuit, te va încuraja când ești deprimat, îți va lua apărarea chiar și atunci când nu este așa sigură că tu ai dreptate și-ți va sorbi fiecare cuvânt chiar și atunci când nu spui mare lucru. Și, indiferent de ce faci, indiferent de cât de multe ori prietenele ei spun că nu ești bun pentru ea, indiferent de câte ori îți întorci spatele de la relație, ea va face tot ce-i stă în putință pentru tine și chiar mai mult.”

“Iubirea unui bărbat este mult mai simplă, directă și probabil ceva mai greu de găsit”

“Noi avem nevoie să simțim că cineva ne sprijină – de parcă noi am fi regi, chiar dacă nu suntem.” 

“Pentru bărbați, dragostea înseamnă loialitate. Noi vrem să vă arătați dragostea față de noi fiind loiale. Asta înseamnă că, indiferent ce se întâmplă, voi veți rămâne alături de noi.”

“Pe noi, bărbații, nu ne interesează discuțiile; noi ne ocupăm de soluții.”

“Bărbatul mai experimentat – cel care poate citi stările sufletești ale doamnei sale și își dă seama când ceva nu este în regulă – o va întreba ce s-a întâmplat și, indiferent de câte ori ea răspunde că <nimic>, el o va întreba în repetate rânduri până începe să recunoască și să-și deschidă sufletul.” 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s