Sărbătorile Pascale de altădată. Întoarcerea la copilărie

În vremuri nu demult apuse, Sărbătorile Pascale erau total diferite… erau despre ființe, suflete, mântuire, lumină, Iisus, despre familie și despre fiecare dintre noi…

În preajma sărbătorilor, retrăiesc cu melancolie amintirile unor părți din copilărie de care-mi este dor până în cel mai mic firicel de mine… Mi-e dor să trăim mai puțin “comercial” și mai mult conectați unii la ceilalți…

Pe vremuri, ca și Crăciunul, Paștele avea o însemnătate deosebită în familia noastră și necesita multă pregătire din toate punctele de vedere. 

Pregătire trupească – postul. Fac parte dintr-o familie creștin ortodoxă și, chiar dacă de-a lungul timpului am avut câteva discuții cu “Bărbosul”, multă vreme am respectat în totalitate tainele bisericești. Pentru a întâmpina așa cum se cuvinte Sfânta Înviere, țineam postul întreg și nu găseam niciun efort în asta. Ba mai mult decât atât, nu o vedeam ca pe o oportunitate de a slăbi, ci, pur și simplu, era un fel de pregătire trupească, de “mai puțin material” pentru “mai mult sufletesc”. Pe atunci, nu existau pateuri vegetale și alte porcării pline de chimicale. Mâncam marmeladă, cartofi, fasole, uneori salate (destul de rar căci nu era vremea celor din grădină, iar banii erau puțini), mâncărică de bălării – ștevie, lobodă – și rezistam eroic cu foarte, foarte puțin :). Postul ținea până în seara Învierii – vinerea de înainte era de post negru – zi în care mergeam și la mărturisit. Sâmbăta dimineața, la prima oră, mă posteam în fața bisericii și așteptam să vină preotul pentru a primi Împărtășania. Îmi amintesc doar că după o zi de post negru, gurița de vin părea cel mai nutritiv aliment ever :)))). 

Săptămâna Patimilor

  1. Pe lângă tradițiile de Crăciun care și acum îmi umplu sufletul de bucurie, Săptămâna patimilor era plină de o semnificație aparte … În fiecare seară, îmi luam fratele la braț și mergeam la Denii. Fiecare slujbă era cu adevărat deosebită și acum îmi dau seama, dacă mai aveam nevoie de confirmare, ce copii buni am fost :D. Mama avea încredere să ne lase singuri la biserica din sat. Știa că nu ne abatem de la drum și chiar așa și era. Eram numai ochi și urechi, ne bucuram și trăiam tot ce se întâmpla în biserică. Bineînțeles, copii fiind, ne mai zbura neuronul ba la una, ba la alta, dar eram acolo. După fiecare Denie, ajungeam acasă cu câteva floricele împărțite de către preot și eram atât de mândră de ele de parcă tocmai primisem Oscar-ul.  
  2. Cele 12 Evanghelii. Cu toate că fiecare slujbă ne plăcea, abia așteptam sfârșitul de săptămână. În joia Celor 12 Evanghelii, veneam pregătiți de acasă cu o sforicică cât mai lungă, iar la finele fiecărei Evanghelii, aveam grijă să ne punem o dorință. Bineînțeles că era doar un obicei de-al copiilor și se zvonea printre noi că Doamne-Doamne ar îndeplini toate dorințele. Uh, tare mi-aș dori să-mi amintesc măcar câteva dintre ele :))). 
  3. Prohodul Domnului. Pentru Vinerea Mare, pe lângă postul negru, ne pregăteam și altfel. Încercam să reținem cât mai multe versuri din Prohodul Domnului, împrumutam o cărticică și copiam rând cu rând, iar seara cântam împreună cu toți cei prezenți. Chiar trăiam și simțeam tot ce se întâmpla în biserică. 
  4. Învierea Domnului. Sâmbăta seara, ne puneam pe noi cele mai bune haine ale noastre și, cu lumânările în mână, porneam spre biserică întreaga familie. Nu plecam unul fără celălalt. Acela este unul dintre momentele noastre de “foarte împreună” pe care mi le amintesc cu mare bucurie… Ajungeam la biserică cu cel puțin o oră înainte de slujbă, iar acesta era un prilej bun pentru a-i vizita pe cei care nu mai sunt cu noi… Copil fiind, n-am simțit niciodată teama de a merge prin cimitir, cu atât mai puțin în noaptea de Înviere. Când începea slujba, ne strângeam în fața bisericii, ascultam, primeam Cuvântul și așteptam cu sufletele deschise să primim lumina. După ce primeam lumină direct de la preot, aventura începea spre casă când aproape că făceam concurs “cine ajunge cu lumânarea aprinsă acasă”. Într-un final – avantajul unei familii mai mari – cineva tot ajungea cu lumina acasă :).

Obiceiuri de pe malul Milcovului 🙂 

  1. Joia Mare. În Joia Mare, întregul sat se transforma într-un laborator imens de patiserie. De la un capăt la celălalt, mirosea a cozonaci și pască. Și la noi în casă, mama pregătea tot felul de bunătățuri de care, bineînțeles, nu aveam voie să ne atingem până duminica. Dar cum mirosea… Tot în Joia Mare, înroșeam ouăle împreună cu mama. Când nu existau chimicalele la plic, foloseam ceapa roșie și diverse frunzulițe din grădină :). 
  2. Bani mulți n-aveam noi, dar, din puținul lor și pentru că așa era tradiția, ai mei făceau tot posibilul ca de Paște să avem ceva nou – o pereche de încălțăminte, o bluziță, un trening, orice – iar noi eram tare bucuroși de cadou, indiferent în ce consta. Nu, NU Iepurașul ne aducea adidașii cei noi, ci părinții care munceau cu cârca pe puțin pentru un dar atât de plin de semnificație pentru noi. 
  3. Dimineața primei zile de Paște. În dimineața zilei de duminică, tata se trezea primul și punea într-o cană cu apă rece un ou crud, unul înroșit și câțiva bănuți. Imediat ce ne trezeam, ne punea să ne spălăm pe față cu apa din acea cană. Se spunea că vom fi roșii în obraji precum oul (sănătoși) și vom avea noroc. 
  4. A doua zi de Paște. În Moldova noastră, abia în cea de-a doua zi de Paște aveam voie să ciocnim ouăle. Tot atunci, mama ne punea să ne alegem câte un ou roșu și să îl punem la păstrat până în noaptea de Revelion când urma să-l spargem. Dacă oul era uscat în interior, urma să avem un an mai puțin norocos. În schimb, dacă oul era “plin” (și vă imaginați și cum mirosea :)))), urma să avem un an foarte plin. Din moment ce și acum pot rememora mirosul, cred că am avut niște ani buni pe vremuri :)))).  
  5. Tot în a doua zi de Paște, mergeam cu mama la biserică cu cozonac, ouă roșii și alte bucate. Aici, după slujba ținută de preot, urma să le împărțim celor prezenți în biserică pentru sufletele celor care nu mai sunt cu noi.
  6. Bineînțeles, și mesele înf

Despre ce se întâmplă acum… nu vreau să vorbesc. Știu doar că am ajuns să-l sărbătorim pe Sfântul iepuraș, să trăim extrem de comercial…

Fiți lumină!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s