Toamna vindecării mele

10708539_900217983321956_1116551705712139578_o

În urmă cu aproape 3 ani, m-am îndrăgostit iremediabil de… toamnă! Cu ploile ei reci, cu freamătul amenințător și norii adunați puhoi deasupra trupurilor, cu nestatornicia și imprevizibilitatea ei, dar și cu raze de speranță tremurânde în suflete.

Toamna lui 2014 mi-a adus ceva ce nu știam a prețui, a recunoaște și primi. Am îmbrățișat curajul și am spus cel mai mare și important “da”. MIE! Nu știam că acest “da” avea să-mi aducă, de fapt, cu adevărat vindecarea. Nu știam că odată întoarsă propria-mi privire către mine, gândurile vor împrumuta din cele mai frumose culori ale toamnei.

După ani întregi trăiți într-o frumoasă și dulce minciună, am ales să evadez. Am luat-o pe un drum deloc ușor, cel puțin la început. Am reînvățat totul de la 0. De la acceptare până la iubire. De la a visa cu ochii deschiși până la a pune temelia strașnică unor dorințe. Precum bebelușii care fac primul pas, apoi prind curajul să-l facă și pe al doilea, și eu am dat restart vieții, alegere destul de târzie, dar… parcă era o vorbă care spunea că niciodată nu e prea târziu, nu?

Au urmat luni întregi de freamăt, de fericire deseori tulburată de gânduri, trecut și chiar viitor, dar am știut și simțit că acela este, în sfârșit, drumul pe care întreaga ființă vrea să pășească indiferent de destinație, de obstacole și temeri.

Am învățat că vindecarea este un proces de durată și rar se întâmplă să îl poți parcurge singur. Da, atunci, pentru prima dată am acceptat ajutor. Am permis unor suflete noi să mi se alăture în această călătorie, am strigat durerea, mi-am plâns și fericirea, m-am îmbrățișat, am iertat și m-am iertat, am reînvățat să spun “te iubesc” și, la rându-mi, am ales să fiu suport pentru cei care treceau prin același proces.

Toamna 2014 m-a ajutat să obțin claritate și să conștientizez ce înseamnă iubirea necondiționată, ce veșminte îmbracă sacrificiul, diferența dintre “a alege” și “trebuie”, dintre “iertare” și “acceptare”… Toate într-o singură toamnă și toate cu un singur bilet de tren Focșani – Timișoara.

Mulțumesc, dragă doamnă colorată!

Advertisements

Acasă… 

13119_978374272172993_6300870062840041532_n

 

There is no place like home… și chiar așa și e. În cei 30 de ani de când fac umbră pământului (încă nu mi-am dat seama dacă e și cu folos, dar nu despre asta e vorba acum :D), nu mi-a fost dat să descopăr un alt loc care să îmi ofere sentimentele de “acasă”, de “mama și tata”, de “iubire fără așteptări”, de “liniște și zbucium” în același timp…

Anul acesta se împlinesc 4 ani de când am plecat din cuib… Puțini? Mulți? Doar dorul meu știe. Revin cât pot de des, dar nimic, nimic nu poate substitui tot ce-mi oferă “acasă”.

Aici păstrez cu sfințenie:

  • cafelele de foarte dimineață băute cu mama în timp ce ne purtau gândurile pe cărări întortocheate. Uneori, discuțiile noastre chiar n-aveau logică, fir, însă n-aș da pe nimic altceva cafeaua aburindă băută până toamna târziu în curte, sub umbrar alături de mama mea – singura prietenă adevărată venită la pachet cu viața :);
  • vorbele atât de pline de sens și senin pe care tata întotdeauna le are într-un sertar magic. Chiar și-acum când cic-aș fi dita’ femeia (figurat. La propriu, 43 spre 44. Kile :)))), când îmi vorbește tata, întreaga ființă se conectează la el… Dacă m-aș mai naște de o mie de ori, tot pe el l-aș alege să-mi fie tată;
  • deciziile proaste care mi-au fost în timp cei mai buni profesori. Cam câte-au fost? Multe. Unele mi-au adus suferințe crunte, dar cu toate m-am împrietenit… prin acceptare;
  • orele de muncă până la 3-4 dimineața, dar pe care nu le-am regretat nicio secundă. Da, știu, I’m a workaholic and I f…ing love this!
  • iubirile adevărate, dăruirea, încrederea și reușita prin puterea exemplului. Pe toate le-am cunoscut prin nepoții mei. Aș putea scrie o carte despre fiecare în parte sau mai degrabă despre cum fiecare și-a adus aportul la “creșterea” mea.

Tot aici mă reconectez la izvorul meu de creativitate. În timida căsuță a copilăriei s-au scris zeci de poezii, s-au citit sute de cărți, a curs cerneală râuri, râuri, iar fiecare gând călătorea într-o lume de care m-am despărțit odată cu plecarea de acasă…

Acasă… încă mă așteaptă copilăria… cu tot ce a însemnat ea. De multe ori cu puțin, dar de fiecare dată cu familia, cu părinții aflați într-un zbucium permanent pentru a ne oferi educație, mâncare și hăinuțe pentru școală, cu cele peste 120 de păpuși care parcă și-acum mă strigă la joacă sperând să recuperăm timpul pierdut în favoarea cărților, cu căsuțele în miniatură construite în lut, cu visuri, planuri, dorințe (cele mai multe ucise din faşă :D)…

Și mai presus de orice, acasă cu mine crescând.

Off, casă, acasă, dulce casă…

Copilărie cu miros de nuc și adiere de fericire

E ziua în care, cu sufletele alergânde, călătorim cu toții în timp. Ne întoarcem spre anii peste care au nins atât de multe întâmplări, unele mai fascinante și mai frumoase ca altele. Închidem ochii și ne amintim de leagănul improvizat, un lanț lung atârnând de nucul bătrân din curte, de pick-up-ul vechi păstrat cu sfințenie într-un loc al podului, dar care ți-a adus atât de multă bucurie și somn dulce, de pâinea înmuiată în apă și-apoi tăvălită prin zahăr, de gogoșile cu floare de salcâm și, mai ales, de fuga neobosită în piciorușele goale…

Mă-ncearcă o emoție specială când mă gândesc la copilărie. Mă număr printre cei care au trăit o parte a copilăriei înainte de ’90, iar restul, după evenimentele decembriste.

Am un cufăr încărcat cu amintiri pestrițe. Cei care ați văzut Inside Out, vă puteți imagina cu ușurință cam câte sertărașe am în minte și în suflet, dar ce mă bucură cel mai mult e că am ce povesti și pot afirma cu seninătate “Pe vremea mea…”.

18698859_1895777087372175_19822916_o

Joacă, senin, culoare, carte. Cam asta ar fi, pe scurt, definiția copilăriei mele, a fraților și surorii mele. N-am fost deloc niște copii dintr-o familie înstărită, dar, poate, asta a făcut ca perioada aceea să fie cu totul și cu totul specială. Îmi amintesc cu mare drag (dar fratele mai mic sigur nu :))), cum îl chinuiam de fiecare dată când jucam Elasticul și cum, bineînțeles, trebuia să câștig de fiecare dată, iar mititelul îmi făcea “jocul” căci n-avea încotro. Apoi, De-a v-ați ascunselea. Sigur că amintiți și voi toate cotloanele prăfuite și înghesuite în care se piteam, pândind cu un ochi pe cel care ar fi trebuit să ne descopere ascunzătoarea. Călimana cu cerneală vă spune ceva? Era minunat când draga de mama mă îmbrăca cu hăinuțe în mai multe culori. Când se întâmpla să port o singură culoare, maxim două :)), eram clar the loser… Sau Șotronul… Doamne, cât de neobosiți puteam să fim! Cât țopăiam întreaga zi la Șotron, Leapșa, Măgarul între oi, Țară, Țară, vrem ostași, La perete, la perete stop… Vă amintiți și voi? Eram plini de o așa energie care ar putea face invidioși pe mulți din generațiile ulterioare. Uitam de foame, de sete, aveam niște resurse nebănuite pe care, pesemne, știam să le utilizăm într-un mod tare creativ.

Când aveam norocul să fim mai mulți copii, nu doar eu și fratele meu mai mic, era mare distracție. Clar, puneam noi de-un festival, de-un spectacol, de orice. Mai ales că pe vremea aceea și mai ales în sătucul în care trăiam noi, nu se întâmpla des să fie vreun eveniment special. Uneori, o dată pe an,  venea un nene magician care mai degrabă ne speria decât să ne impresioneze. Știți voi, trucurile cu lame, ace… Una peste alta, spectacolele pe care le improvizam chiar noi erau absolut delicioase și cu siguranță un sfert din sat ne auzea :)). Mai știți Tip Top MiniTop sau Feriți-vă de măgăruș? Ba mai mult, Cerbul de Aur :))). Exact asta încercam să facem și noi. Ne împopoțănam cu toate cele și urcam, pe rând, pe o scenă improvizată. Cântam, dansam, sub inspirația profundă a celor de la Andre, Animal X, Akcent, dar și mulți alții și, bineînțeles, așteptam și aplauze.

Ani mai târziu, joaca noastră a căpătat o nuanță mai serioasă. În locul leagănului, au început să apară corturi din pături, foi, peste foi, cărți, reviste uzate… da, aveam aproape o redacție în propria curte. Și scriam în fiecare zi la un Ziar al curții. Știri despre găina cutărica, pisicuța care nu știu ce a făcut, gândăcelul care a fost accidentat. Toate își găseau locul acolo.

Aaaa, am uitat să vă povestesc și despre mâncărurile speciale pe care le făceam din nisip, apă și diverse ierburi. Din fericire, fratele meu mai mic nu a fost obligat niciodată să guste :D.

Să vă mai spun și despre Paparudă, despre păpușile din mătase de porumb, despre teatrul de păpuși pe care-l făceam singurei în casă sau despre Stop, a mea?… Pe asta nu o știați? Amorțeam pe câte-o buturugă în fața porții așteptând să treacă câte-o mașină de culoarea aleasă de noi, iar când o zăream strigam în gura mare “Stop, a mea” :))

Offf, copilărie…

Avem atât de multe, multe amintiri frumoase care merită depănate din timp în timp, de păstrat într-un colț al sufletului și de împărtășit altora. Dar, toată viața ar trebui să fie încărcată cu astfel de momente, nu doar primii ani din viață pentru că, nu-i așa?, suntem copii cât ne dorim să fim.

Festivalul Opera Copiilor 

18620178_1328718057196406_228858277063206701_n

Și pentru că a venit vorba despre amintiri de poveste, despre gustul fără asemănare al copilăriei, trebuie musai să vă povestesc despre Festivalul Opera Copiilor, pe care Primăria Municipiului București în colaborare cu Opera Comică pentru Copii îl organizează în perioada 1 – 4 iunie, în Parcul Herăstrău și la Muzeul Satului. Timp de patru zile, cei mici, alături de familiile lor, au ocazia să vadă peste 15 spectacole de muzică, teatru, balet sau street dance, plus o gală extraordinară în care se vor întâlni cu cele mai frumoase povești ale Operei Comice pentru Copii! Pe aleile din Parcul Herăstrău vor avea loc numeroase activități pentru copii: Face Painting, Photo Point, Puzzle Point, Cinema OCC, Jocurile și Magazinul Operei Comice pentru Copii. Bineînțeles, intrarea este gratuită, iar tot ce-ți rămâne de făcut e să-ți iei copilul de mânuță și să creați împreună cele mai frumoase amintiri. Pentru mai multe informații despre acest eveniment minunat, faceți un click aici și dați join evenimentului Festivalul Opera Copiilor :).

“Să fim copii pentru înc-o zi…”

Festivalul Statuilor Vivante sau cum m-am îndrăgostit de București…

Cu Festivalul Internațional al Statuilor Vivante am o relație destul de… specială. În urmă cu doi ani, abia mă mutasem în București, duceam dorul frumosului pe care eram obișnuită să îl “culeg” și cu care să-mi hrănesc sufletul din drumețiile mele prin țară. Eram de două luni în capitală, iar dorul mă apăsa… dorul de culoare, de frumos prin autenticitate, de altceva.

Întâmplarea a făcut ca fix în una din zilele de desfășurare a celei de a V-a ediții a Festivalului Internațional al Statuilor Vivante, să mă aflu în parcul Crângași. Habar n-aveam ce se întâmplă cu atâta lume, forfotă mare, aparate foto și telefoane îndreptate spre… spre ce anume? Și m-am grăbit spre agitația de dincolo de perdeaua de copăcei.

Da, Festivalul Statuilor Vivante a făcut acel click în relația mea cu Bucureștiul. Atât de multe personaje colorate, frumoase exact prin autenticitatea pe care o căutam, sincron în șoaptă și-n gând, unele ridicole, fabuloase, dar la fel de fascinante… Cât de norocos să fii să dai buzna fix în miezul unui spectacol atât de fain?!

This slideshow requires JavaScript.

Anul acesta nu voi mai da buzna, ci mă voi bucura de la început până la sfârșit!

Teatrul Masca organizează și în acest an Festivalul Internațional al Statuilor Vivante, ediția a VII-a, în perioada 30 mai – 5 iunie. Bineînțeles, participarea este gratuită pentru toți cei care vor să-și umple sufletul cu energia a zeci de invitați atât din România, cât și de peste hotare.

Festivalul va debuta în data de 30 mai cu Noaptea statuilor vivante în cadrul căreia vor performa artiști străini și români într-un parc al unuia dintre cele mai interesante muzee din București, Casa Filipescu-Cesianu. Spectacolul va continua în următoarele 6 zile în mai multe locații din București: Militari, Ferentari, Parcul Herăstrău. Festivalul va începe în fiecare zi la ora 16 și va cuprinde în total 60 de spectacole la care vor participa artiști din țări precum Austria, Olanda și China. “La ediția din acest an  vor participa două grupuri de creatori de statui vivante din Europa, cei de la Great Names din Viena și cei conduși de Yvonn Hollander din Olanda. Alături de ei vom evolua și noi, cei de la Masca, aducând publicului un număr de 15 statui vivante, nu atât de multe ca în alți ani, dar cu siguranță mult mai competitive și mai bine realizate decât până acum, în plus vom încânta publicul cu o serie de spectacole create mai mult sau mai puțin în stilul statuii vivante, dar revendicându-se de la conceptul de teatru stradal în interiorul căruia statuia vivantă este, în opinia noastră, momentul cel mai important și mai spectaculos”, se arată pe pagina oficială a Teatrului Masca.

Mai multe detalii despre Festivalul Statuilor Vivante, dar și programul complet: aici

 

Sursă foto: https://www.facebook.com/festivalulinternationaldestatuivivante/ + Stănica Bostănaru

 

 

 

 

Iubirea este totul! Iubirea este în tot!

Am un cadou minunat pentru voi, cadou pe care, la rândul meu, l-am primit când am început să citesc “Arta de a iubi”- don Miguel Ruiz.

Citiți vă rog povestea următoare, iar concluziile vă aparțin în totalitate 🙂

 

Maestrul

A fost odată ca niciodată un maestru care le transmitea oamenilor un mesaj atât de minunat încât toată lumea era profund emoționată în fața cuvintelor sale pline de iubire. În mulțime se afla un om care a ascultat fiecare cuvânt al maestrului. Era un om foarte smerit, cu o inimă foarte mare. El a fost atât de emoționat de cuvintele maestrului încât s-a simțit obligat să îl invite pe acesta în casa lui. 

De aceea, când maestrul a terminat de vorbit, el a ieșit în fața mulțimii, l-a privit pe maestru direct în ochi și i-a spus:

– Știu că ești foarte ocupat și că toată lumea dorește să-ți cucerească atenția. Știu că nu ai timp nici măcar să mă asculți, dar inima mea este atât de deschisă și simt atâta iubire pentru tine încât aș dori să te invit la mine acasă. Doresc să pregătesc cea mai bună masă pentru tine. Nu mă aștept să accepți invitația mea, dar am simțit nevoia să ți-o adresez. Maestrul l-a privit în ochi pe omul nostru, și cu un zâmbet fermecător, i-a răspuns:

-Pregătește totul. Voi veni.

După care a plecat.

Auzind aceste cuvinte, bucuria din inima omului nostru a fost fără limite. Aproape că nu mai avea răbdare să-și aștepte maestrul și să-l servească cu inima plină de iubire. Aceasta era cea mai importantă zi din viața lui: ziua în care maestrul urma să fie alături de el. A cumpărat așadar cele mai bune alimente și cel mai bun vin, precum și cele mai bune haine, pentru a le oferi ca o ofrandă maestrului. A alergat apoi acasă să pregătească totul în vederea vizitei maestrului său. A făcut curățenie generală în casă, a pregătit o gustare excelentă și a aranjat masa cum a știut mai bine. Inima lui era plină de iubire, căci maestrul urma să vină în curând. 

În timp ce aștepta cu nerăbdare, cineva a bătut la ușă. S-a repezit să o deschidă, dar în locul maestrului a văzut o bătrână. Aceasta l-a privit în ochi și i-a spus:

-Sunt ruptă de foame. Poți să-mi dai o bucată de pâine? 

Omul nostru se simțea puțin dezamăgit, dar i-a răspuns femeii:

-Te rog, intră în casă. 

A așezat-o apoi pe locul pe care îl pregătise pentru maestrul său și i-a dat mâncarea pe care o pregătise pentru acesta. Era însă nerăbdător și abia aștepta ca aceasta să termine de mâncat. Bătrâna a fost mișcată de atâta generozitate. Ea i-a mulțumit omului și a plecat. 

Atunci, omul nostru a pregătit din nou, în toată viteza, masa pentru maestrul său. Nici nu a terminat bine, că cineva a bătut la ușă. De data aceasta, s-a dovedit a fi un străin care călătorise prin deșert. Străinul l-a privit în ochi și i-a spus:

-Mi-e foarte sete. Poți să-mi dai ceva de băut? 

Omul s-a simțit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a invitat pe străin în casă, l-a pus la masa pe care o pregătise pentru maestru și l-a servit cu vinul pe care intenționa să îl dăruiască maestrului său. Când străinul a plecat, omul a început din nou să pregătească totul pentru venirea maestrului. 

Cineva a bătut din nou la ușă. Când omul nostru a deschis ușa, în prag stătea un copilaș. Acesta l-a privit în ochi și i-a spus:

-Mi-e frig. Poți să-mi dai o pătură să îmi acopăr corpul?

Omul nostru s-a simțit din nou dezamăgitcă nu era maestrul, dar l-a privit în ochi pe copil și a simțit cum inima i se încălzește de iubire. El a adunat imediat hainele pe care le pregătise pentru maestrul său și i le-a dăruit copilului. Acesta i-a mulțumit și a plecat. 

Omul nostru a pregătit din nou întreaga casă pentru venirea maestrului său, după care l-a așteptat până foarte târziu. Când și-a dat seama că acesta nu va mai veni, s-a simțit foarte dezamăgit, dar totuși dispus să-l ierte. El și-a spus: “Știam foarte bine că nu trebuia să mă aștept ca maestrul să vină în acest cămin atât de umil. Deși el mi-a spus că va veni, probabil că ceva mult mai important l-a reținut în altă parte. Maestrul nu a venit, dar cel puțin mi-a spus că o va face, iar acest lucru a fost suficient pentru a-mi umple sufletul de fericire”. 

A pus mâncarea și vinul la rece și s-a dus la culcare. Noaptea, el a visat că maestrul a venit acasă la el. Omul era fericit să-l vadă, deși nu-și dădea seama că visează. “Doamne, ai venit! Ți-ai ținut cuvântul!”

Maestrul i-a răspuns: “Da, am venit, dar am fost de mai multe ori. Când mi-a fost foame, tu mi-ai potolit foamea. Când mi-a fost sete, tu mi-ai potolit setea, iar când mi-a fost frig, tu mi-ai dat haine să mă acopăr. Orice faci pentru altcineva, pentru mine faci”. 

Omul s-a trezit cu inima plină de fericire, căci a înțeles ce l-a învățat maestrul său.

Oricând îi dăruiți mâncare unui om înfometat, ori de câte ori îi dăruiți apă unui om însetat, ori de câte ori îmbrăcați pe cineva căruia îi este frig, voi îi dăruiți iubirea voastră Maestrului universal. 

“Arta de a iubi”- don Miguel Ruiz