“Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat”, by Steve Harvey

Au trecut două săptămâni de când am terminat de citit a 8-a carte de anul acesta, “Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat”, by Steve Harvey, și-mi dau seama că nici până acum neuronul meu nu a procesat-o astfel încât să fie capabil să scoată câteva rânduri coerente.

Well… dacă vă așteptați să fie o radiografie a creierului bărbatului, nu e. Dacă vă așteptați să fie o hartă a sinapselor de sub țeasta lui, nu e. Dacă vă așteptați să vi se mângâie orgoliul de mândreți de muieri cu părul tapat, parfumate, botoxate, cu tocuri de 15, iar cu dânsul să se spele pe jos, nici gând. Dacă vă așteptați să vi se dea soluții despre cum să-l puneți la punct pe nemernicul de v-a înșelat, v-a tratat nemerituos, nici gând.

E o carte “comestibilă” pentru neuronul flămând să citească… orice :D. Sorry, dar da, e o carte comercială. Ai ce să-ți iei la pachet din rândurile ei, dar nu-i nimic nou, necunoscut – asta dacă ai mai răsfoit ceva cărți înainte 😀

Puține, dar am extras totuși ceva gânduri numa’ de păstrat în sertăraș:

“Dacă bărbații nu-și urmăresc visurile – dacă nu urmărim <cine suntem>, <cu ce ne ocupăm> și <cât de mult câștigăm>, suntem condamnați. Morți. Dar în clipa în care descifrăm puzzle-ul și avem sentimentul că visurile noastre prind contur, ne este insuflată o energie nouă – aceasta ne umple de viață, ne entuziasmează și ne însuflețește.”

“Noi vrem dreptul de a ne lăuda – dreptul de a spune <Eu sunt numărul unu>.”

“Nimic de pe această planetă nu se poate compara cu dragostea unei femei – este bună și plină de compasiune, răbdătoare și hrănitoare, generoasă, dulce și necondiționată. Pură. Dacă tu ești bărbatul ei, ea va face imposibilul pentru tine indiferent de cum te-ai purtat, indiferent de ce lucru nebunesc ai făcut, indiferent de timpul sau efortul necesar. Dacă tu ești bărbatul ei, ea va sta de vorbă cu tine până când nu mai rămâne nimic de spus, te va încuraja când vei fi căzut la cel mai jos nivel, te va ține în brațe când vei fi bolnav și va râde împreună cu tine când îți vei fi revenit. Și dacă ești bărbatul ei și femeia aceea te iubește, ea te va face să strălucești când ești prăfuit, te va încuraja când ești deprimat, îți va lua apărarea chiar și atunci când nu este așa sigură că tu ai dreptate și-ți va sorbi fiecare cuvânt chiar și atunci când nu spui mare lucru. Și, indiferent de ce faci, indiferent de cât de multe ori prietenele ei spun că nu ești bun pentru ea, indiferent de câte ori îți întorci spatele de la relație, ea va face tot ce-i stă în putință pentru tine și chiar mai mult.”

“Iubirea unui bărbat este mult mai simplă, directă și probabil ceva mai greu de găsit”

“Noi avem nevoie să simțim că cineva ne sprijină – de parcă noi am fi regi, chiar dacă nu suntem.” 

“Pentru bărbați, dragostea înseamnă loialitate. Noi vrem să vă arătați dragostea față de noi fiind loiale. Asta înseamnă că, indiferent ce se întâmplă, voi veți rămâne alături de noi.”

“Pe noi, bărbații, nu ne interesează discuțiile; noi ne ocupăm de soluții.”

“Bărbatul mai experimentat – cel care poate citi stările sufletești ale doamnei sale și își dă seama când ceva nu este în regulă – o va întreba ce s-a întâmplat și, indiferent de câte ori ea răspunde că <nimic>, el o va întreba în repetate rânduri până începe să recunoască și să-și deschidă sufletul.” 

Advertisements

Veneția, love at first sight!

Veneția se afla de multă vreme pe dreamboard, iar anul acesta, poc! s-a întâmplat. Nu este un articol cu treburi administrative (bilet de avion, cazare, cum ajungi din Treviso în Veneția etc.) pentru că pe acestea le găsiți la un simplu search pe Google, ci e un amalgam de sentimente, bucurii și trăiri. 

Micuț, distins, elegant, dar cu un ușor aer pitoresc, pestriț, magnetizant. Fix așa este micuțul oraș din partea de N-E a Italiei. Începi călătoria imediat ce te-a lăsat autobuzul în Piazzale Roma (un fel de autogară a Veneției). N-ai timp să simți nici oboseala, nici foamea. Întreaga ființă respiră un aer diferit de care nu se mai satură. Picioarele nu te mai ascultă. Te poartă sau, mai degrabă, se poartă singure spre-un nicăieri care-și deschide brațele spre a te primi cu bucurie. Privirea-ți mișună pretutindeni. Ai vrea ca proprii ochi să se transforme în aparat foto pentru a putea imortaliza mai bine toată frumusețea, toate minunățiile care ți se-nchină-n cale la fiecare pas. 

Clădiri, una mai frumoasă ca alta… cu arhitecturi fascinante, locuitori inventivi și pasionați de estetic (sau, poate, doar așa sunt educați). Abundență de flori la balcoane, stegulețe, luminițe atârnând pe alei și în fața caselor, mici poduri care pornesc fix din pragul casei peste canalele strâmte… a place where you’d live forever and it still wouldn’t be enough. Statui, multe statui și nu doar în locuri speciale amenajate, ci, te întâmpină după câte-un colț și așteaptă cumințele să le faci o poză :). 

Canalele. Am fost cazați într-un hotel micuț și taaare frumușel, dar partea cea mai plăcută a șederii noastre acolo s-a întâmplat în fiecare dimineață când ne bucuram de soarele somnoros fix în fața hotelului și cu unul dintre canale la picioarele noastre. Atât de frumos și de “may I please stay here?!”. Să te plimbi de-a lungul fiecărui canal neștiind încotro te duce, dar scăldându-te în fiecare rază de senin, de “diferit”, să te întrebi de câteva ori pe zi “oare n-am mai trecut pe aici?”, să te bucuri, SĂ TE BUCURI din plin și să nu te mai saturi. Cam așa arată un episod de fericire pură… 

Oamenii… e o populație atât de pestriță și de faină. Italieni, chinezi, africani, arabi, români. Da, români. Suprinzător, dar nu atât de mulți români cum mi-am imaginat că voi întâlni. Cupluri, familii de români veniți în vizită și bucurându-se de aceleași peisaje ca și noi. Cu siguranță erau și acolo câțiva români la muncă, dar nu am avut norocul să îi întâlnesc de data aceasta. Italienii. Îți dădeai seama clar care sunt italienii fără să vorbească. Bărbații au un stil al lor de a fi, de a se îmbrăca, de a se purta, iar doamnele, oh, doamnele sunt adevărate doamne. Elegante, aranjate, coafate, rujate, își sorb cafeluța la o terasă, lăsându-se alintate de soarele de martie.  

O altă chestie care m-a impresionat maxim a fost curățenia din Veneția. Zeci de mii de pași făcuți în cele 3 zile venețiene și nici urmă de gunoaie… dar nici coșuri pentru gunoaie nu am văzut decât în piețe. În aceste condiții, ne-am întrebat constant unde aruncă oamenii gunoaiele. A treia zi, plecând mult mai dimineață din hotel, am reușit să vedem la un colț de străduță o grămăjoară mică de resturi de țigări proaspăt măturate. Nu știu de unde le-au adus acolo, căci sigur în 3 zile n-am văzut fir de gunoi… A, ba da, confetti în piața San Marco rămase de la festivalul care tocmai se încheiase când am ajuns noi :))). Irelevant, deci. 

Alte “treburi” rămase pe retină:

  • milioane de măști, măscuțe și toate minunate. Le veți vedea la toate magazinele, buticurile, gheretele, vânzătorii ambulanți. Pont: nu cumpărați de la primul care vă iese în cale. Oricum veți avea ocazia să vă plimbați mult pe jos și cu siguranță, veți găsi aceleași suveniruri la prețuri mult mai prietenoase; 
  • dulciuri: yummy! Un adevărat paradis al dulciurilor de toate felurile: bombonele, prăjiturele, ciocolată, multă ciocolată :D. Am mâncat ca niște copii fugiți de-acasă și tare bune-au fost toate (mai ales ciocolata la kil scăldată în migdale). No hard feelings 😀 
  • pizza. Eh, aici nu prea-mi pot da cu părerea căci, vegetariană fiind, nu am avut opțiuni în afară de clasica pizza cu legume din care am simțit să gust o singură dată. Iubitu’ zice că au fost delicioase si celelalte.

Mituri “demitizate” (sîc!)

  1. Nu, Veneția nu pute. Înainte de a merge în Veneția, am citit multe articole despre ce ar trebui să bifăm, ce obiective să vizităm, la ce să avem grijă și toate cele. În mai toate articolele, se spunea destul de clar că… Veneția pute, canalele put. Really? Nu știu ce canal pute, dar sigur cele din Veneția nu. Miros a… mai degrabă a mare, a pește, dar în niciun caz nu au un miros atât de deranjant pe cât ar fi părut din perspectiva unor bloggeri. Dacă ești fițoșenia fițoșeniilor, posibil să-ți pută și să fie cele mai jegoase ape din univers.  
  2. Șobolanii. Recunosc că în mintea mea, deja aveam pregătită o bucată bună din spațiul telefonului pentru poze cu șobolani pentru că… nu-i așa?! Aceiași bloggeri/jurnaliști spuneau că în Veneția e raiul șobolanilor. Ei bine, în trei zile, nu am reușit să văd nici măcar o codiță amărâtă de șobolan…   
  3. “Ia-ți hainele de iarnă că e jale de frig în martie”. Nu o singură persoană ne-a spus asta. Timp de două săptămâni, cred că verificam zilnic vremea în Veneția. Se anunțau 15-16 grade. Ei bine, alea 15-16 grade ne-au topiiiit, iar singurul care simțea umezeala era părul meu :))))). Știți voi, multe multe firicele cu personalitate proprie care, în ciuda eforturilor de dimineață de a le îndrepta cu placa, la câteva minute după ce ieși din hotel, încep să caute alte frecvențe :))))). Fix așa am fost eu 3 zile: ca o găină curentată :)))).           

Una peste alta, peste alta, Veneția, we already miss you! 

“Sindromul Othello”, by Dr. Kenneth C. Ruge, Barry Lenson

De la începutul acestui an, sunt într-un continuu proces de căutare, de descoperire, de recunoaștere și identificare a emoțiilor și trăirilor, nu doar ale mele, ci și ale celor din jurul meu. Persoanele cu care interacționez, cărțile pe care le citesc… toate-mi sunt ca un duș rece dimineața sau ca o palmă dată în momentul nu tocmai potrivit :D. Fix așa este și “Sindromul Othello”, a 7-a cartea citită în 2019, un tratat care promite că te va ajuta să depășești momentele de trădare, gelozie și furie. Și pentru că “vorba multă, sărăcia omului”, vă redau câteva citate mai jos.

“Sindromul Othello, la fel ca necazurile și lucrurile insuportabile ce ne tulbură viața, are un ciclu propriu de viață (…): prima etapă – pregătirea terenului; a doua etapă – perioada de incubație și înstrăinare, supranumită bomba cu ceas; a treia etapă – ruptura, perioada în care drama iese la iveală; a patra etapă – confruntarea, acuzarea și negarea; a cincea etapă – după cădere.”

“Echilibrul e cheia. Simțim nevoia să desfășurăm activități ce ne împlinesc ca indivizi. Însă, dacă devenim obsedați de activități ce nu au nicio legătură cu partenerul, există riscul să reproducem parțial contextul ce declanșează sindromul Othello”.

“Este îngrijorător când între parteneri intervin chestiuni tabu sau sensibile. Neabordate, acestea ne urmăresc uneori pentru perioade lungi de timp, în stare latentă, fără să facă vreun rău vizibil relației. Și totuși, cu cât amânăm mai mult să discutăm despre ele, cu atât există un risc mai mare ca relația să sufere o destabilizare când, în cele din urmă, problemele vor ieși la iveală.”

“Pentru persoanele mai controlate, un alt simptom al acestei etape poate fi implicarea emoțională. Un partener ajunge să se implice foarte mult într-o relație de prietenie, mai mult decât în relația de cuplu. Acest lucru se întâmplă adesea cu oamenii căsătoriți, care se atașează de un amic de sex opus. Aparent, acasă totul este <normal>, însă implicarea sa emoțională în relația cu celălalt este cât se poate de reală.”

“Să nu trecem cu vederea o altă formă pe care o ia sindromul Othello: paranoia partenerului a cărui percepție asupra realității este deformată din cauza unei traume din trecut. Această manifestare e greu de vindecat și de soluționat. Tratarea trebuie să aibă în vedere terapia intensivă, atât la nivel individual, cât și la nivel de cuplu, precum și identificarea traumei din trecutul partenerului paranoic. Trebuie, de asemenea, demascată nefericirea sau singurătatea care predomină în căsnicie, aceasta putând fi sursa dramei în cuplu.”

Sugestii de management al furiei de la Asociația Americană de Psihologie:

  • Relaxați-vă!
  • Încercați restructurea cognitivă!
  • Rezolvați-vă problemele!
  • Eficientizați comunicarea!
  • Glumiți!
  • Faceți o schimbare de mediu sau de orar!

“Atunci când o relație este stabilă, sigură și partenerii nu sunt geloși, totul se datorează, de regulă, încrederii pe care și-o acordă reciproc. Încrederea dintre parteneri poate servi ca protecție împotriva unor probleme precum sindromul Othello”.

“Atunci când vă simțiți în siguranță în relația dumneavoastră, nu doar că simțiți că partenerul este integru și demn de încredere, ci sunteți complet convins de acest fapt. Încrederea ține de un nivel profund al conștiinței.”

“Într-o relație de dragoste, încrederea înseamnă că vă puteți baza pe soț/soție, pe prieten/ă, pe cel drag, pe partenerul dumneavoastră.”

Cum se creează sentimentul de familiaritate în cuplu:

  • să petreceți timp în doi;
  • să fiți atenți unul cu altul;
  • interesați-vă care sunt cele mai mari provocări și probleme ale persoanei iubite în prezent;
  • fiți la curent cu temerile și ambițiile persoanei iubite;
  • înțelegeți trecutul persoanei iubite

“Durabilitatea și reușita în relație nu țin de absența neînțelegerilor, ci, mai degrabă, de abilitatea cuplului de a se redresa după ele. Redresarea nu vine de la sine. Partenerii trebuie să comunice lăsând la o parte defensiva și remarcile privind cine are dreptate și cine greșește, care ne hrănesc ego-ul. Pentru a avea o relație reușită, trebuie, în general, să avem umor și încredere.”

“Într-o relație, să ierți înseamnă să-ți recapeți sentimentul de echilibru și bunăvoință. Primul pas către iertare este să vă iertați pe dumneavoastră înșivă. Încercați să scăpați de tendința de învinovățire și de sentimentele de vinovăție cu privire la ceea ce ați făcut sau ați fi putut face. Acestea vă îngreunează inițiativa de a vă ierta partenerul, atunci când e cazul.”

“Recăpătarea încrederii este un proces delicat, asemănător destul de mult cu recuperarea după decesul cuiva sau după vestea că suferiți de o boală gravă. Acest proces nu este liniar. Azi furia dispare și aveți impresia că ați făcut un pas înainte, iar mâine sunteți iar mânios. Azi vă simțiți pregătit s-o iertați pe persoana iubită pentru că v-a greșit, mâine sunteți din nou iritat și ajungeți la concluzia că n-o puteți ierta.”

Ziua Internațională a Fericirii <3

Oare ne trebuie o zi anume pentru a sărbători Fericirea? Și, până la urmă, ce este Fericirea asta? Ce gust, ce miros, ce culoare are ea?

Eu știu una și bună: nu cunosc și nu am cunoscut absolut nicio persoană care să se afle într-o relație cu Fericirea aia pură despre care vorbesc înțelepții.

Fericirea mea constă în firicele de bucurie, în fragmente de stare de bine, de liniște și împăcare, de puls mărit și sufletul dansând.

Fericirea mea poartă nume, multe nume. Numele părinților, numele iubitului, numele nepoților și ale tuturor oamenilor dragi din viața mea. Fericirea mea nu e nicidecum așa cum spun cărțile că ar trebui să fie – să vină din interior, să fii bine tu cu tine, să ai o relație perfectă cu tine (Aici ar urma o replică à la Emiluț :))). Nu-l știți pe Emiluț? Gugăliți :P)

Fericire e când el mă ține de mână și ne lăsăm călăuziți de trăiri și de un “către” oarecare… Când mă ia în brațe pur și simplu. Când îmi citește gândurile ca nimeni altcineva. Când simte ce simt (:P) fără a-mi verbaliza trăirea. Când ne suntem unul altuia și atât. Când ne pierdem unul în privirea celuilalt…

Fericire e de fiecare dată când aud “nana”; când mânuțe mici îmi cuprind trupul; când ochișori mari și un zâmbet atât de pur mă întâmpină cu bucurie… În fiecare seară, când aud o poezie nouă, când încercăm să deslușim un cântecel proaspăt învățat la grădiniță…

Fericire e când îi știu pe toți cei dragi bine.

Fericire e când mă pierd trup și suflet în rândurile și mirosul unei cărți bune.

Fericire e când descopăr o delicioșenie de cafea; când mă răsfăț cu “ceva bun și dulce” pe sufletul papilelor mele gustative (ale mele chiar au suflet :)))).

Fericire e când ne cântă fetele noastre blănoase, Firicica și Jucărica; când ni se-alintă în brațe; când ne întâmpină la ușă în fiecare seară; când nu se mai dezlipesc de noi după o scurtă absență…; când se cuibăresc între noi înainte de culcare…

Fericire e când muncesc cu rezultate palpabile; când ceea ce fac are sens nu doar pentru mine, ci și pentru ceilalți.

Fix așa e fericirea mea. O dulceață cu cafea, suflețele, esență de bucurie și întâmplări senine.

“Puterea prezentului”, Eckhart Tolle

A șasea carte din acest an, “Puterea prezentului”, by Eckhart Tolle, îmi amintește ceea ce uit atât de des: să trăiesc, să mă bucur de prezent și tot ce îmi aduce el, să vindec trecutul și să privesc cu sufletul senin spre viitor. Ce am luat din această carte? “Momentul prezent este tot ce am”. Și chiar așa și este. 

“Momentul prezent deține cheia libertății. (…) Iluminarea înseamnă depășirea gândului”. 

Notițe și lecții importante: 

A nu fi în stare să te oprești din gândit e o boală cumplită, dar nu ne dăm seama de acest lucru pentru că aproape toată lumea suferă de ea, așa că o considerăm ceva firesc. Acest neîncetat zgomot mental ne împiedică să găsim lumea liniștii interioare care este inseparabilă de Ființă și, de asemenea, creează un sine fals, care aruncă o umbră de frică și suferință”. 

Învățați să nu vă mai identificați cu mintea dumneavoastră. De fiecare dată când creați o pauză în fluxul mental, lumina conștiinței devine mai puternică”. 

Sinele fals este mereu preocupat de menținerea în viață a trecutului. Se proiectează necontenit în viitor, pentru a-și asigura o continuă supraviețuire și a căuta acolo o anumită eliberare sau împlinire.” 

Puterea asupra altora este slăbiciunea deghizată în putere.

“Dați-vă seama că momentul prezent este tot ce aveți. Transformați clipa Acum în principalul focar de atenție al vieții dumneavoastră. Spuneți mereu DA momentului prezent.”

Cu cât vă concentrați mai mult asupra timpului – trecut sau viitor – cu atât mai mult pierdeți clipa ACUM, cel mai prețios lucru. (…) Eternul PREZENT e spațiul în care se desfășoară întreaga viață, singurul factor care rămâne constant. Viața este acum.” 

Mintea îndrăgește în mod inconștient problemele, pentru că ele conferă o anumită identitate.

“De îndată ce acceptați momentul prezent, toată nefericirea și lupta se dizolvă, iar viața începe să curgă cu bucurie și în pace. Când acționați din conștiința momentului prezent, tot ceea ce faceți abundă de un sentiment de grijă, dragoste și calitate – chiar și cele mai simple activități.” 

 “Lăsați trecutul să moară în fiecare clipă. Nu aveți nevoie de el. (…) Nu vă puteți regăsi întorcându-vă în trecut. Vă regăsiți numai revenind în prezent.” 

“Pentru a rămâne prezent în viața de zi cu zi, este important să fiți adânc înrădăcinați în propriul corp; altfel, mintea, care are o forță extraordinară, vă va trage după sine, ca un râu tumultuos. (…) Îndreptați-vă atenția asupra corpului. Simțiți-l din interior.

“Iubirea este o stare a Ființei. Iubirea nu se află în afară, ci în adâncul dumneavoastră. Nu o puteți pierde nicicând și nu vă poate părăsi. Nu depinde de un alt corp, de o formă exterioară.” 

Cea mai mare parte a suferinței oamenilor este inutilă. Este creată chiar de dumneavoastră, atât timp cât viața că este condusă de mintea care nu este supusă observării. Durerea pe care o creați acum este întotdeauna o formă de neacceptare, o formă de rezistență inconștientă față de ceea ce este.”

“Există două niveluri ale durerii: durerea pe care o creați acum și durerea din trecut, care încă trăiește în mintea și corpul dumneavoastră. Atât timp cât nu accedeți la puterea clipei de Acum, fiecare durere emoțională pe care o trăiți lasă în urmă un reziduu de durere care continuă să trăiască în dumneavoastră. Acest lucru include, bineînțeles, și durerea suferită în copilărie, provocată de inconștiența lumii în care v-ați născut. Această durere acumulată este un câmp energetic negativ care vă locuiește mintea și trupul. “

Conștientizarea bruscă a faptului că sunteți sau ați fost atașat de durere poate fi extrem de șocantă. În momentul în care ați realizat acest lucru, ați rupt atașamentul.”

“Puneți mai întâi capăt criticii de sine; opriți-vă apoi din a vă judeca partenerul. Cel mai puternic catalizator pentru transformarea unei relații este acceptarea totală a partenerului așa cum este, fără a simți nevoia de a-l judeca și a-l schimba în vreun fel.

Învățați să exprimați ceea ce simțiți fără să învinovățiți. Învățați să vă ascultați partenerul într-un mod deschis, nedefensiv.”

“Când în dumneavoastră s-a produs transformarea, întreaga dumneavoastră lume se transformă, pentru că lumea este doar o reflectare a conștiinței prezente.”

“Când nu există cale de ieșire din suferință, există totuși întotdeauna o cale prin ea. Așa că nu întoarceți spatele durerii. Înfruntați-o! Simțiți-o pe deplin. Simțiți – nu vă gândiți la ea! Exprimați-o dacă este necesar, dar nu creați un scenariu mental în jurul ei. Acordați întreaga atenție sentimentului, și nu persoanei, evenimentului sau situației care pare să o fi provocat.”

Nu vă lăsați mintea să folosească durerea pentru a vă crea din ea o identitate de victimă. Plângându-vă de milă și povestind altora povestea dumneavoastră, rămâneți blocat în suferință.”