Ziua Internațională a Fericirii <3

Oare ne trebuie o zi anume pentru a sărbători Fericirea? Și, până la urmă, ce este Fericirea asta? Ce gust, ce miros, ce culoare are ea?

Eu știu una și bună: nu cunosc și nu am cunoscut absolut nicio persoană care să se afle într-o relație cu Fericirea aia pură despre care vorbesc înțelepții.

Fericirea mea constă în firicele de bucurie, în fragmente de stare de bine, de liniște și împăcare, de puls mărit și sufletul dansând.

Fericirea mea poartă nume, multe nume. Numele părinților, numele iubitului, numele nepoților și ale tuturor oamenilor dragi din viața mea. Fericirea mea nu e nicidecum așa cum spun cărțile că ar trebui să fie – să vină din interior, să fii bine tu cu tine, să ai o relație perfectă cu tine (Aici ar urma o replică à la Emiluț :))). Nu-l știți pe Emiluț? Gugăliți :P)

Fericire e când el mă ține de mână și ne lăsăm călăuziți de trăiri și de un “către” oarecare… Când mă ia în brațe pur și simplu. Când îmi citește gândurile ca nimeni altcineva. Când simte ce simt (:P) fără a-mi verbaliza trăirea. Când ne suntem unul altuia și atât. Când ne pierdem unul în privirea celuilalt…

Fericire e de fiecare dată când aud “nana”; când mânuțe mici îmi cuprind trupul; când ochișori mari și un zâmbet atât de pur mă întâmpină cu bucurie… În fiecare seară, când aud o poezie nouă, când încercăm să deslușim un cântecel proaspăt învățat la grădiniță…

Fericire e când îi știu pe toți cei dragi bine.

Fericire e când mă pierd trup și suflet în rândurile și mirosul unei cărți bune.

Fericire e când descopăr o delicioșenie de cafea; când mă răsfăț cu “ceva bun și dulce” pe sufletul papilelor mele gustative (ale mele chiar au suflet :)))).

Fericire e când ne cântă fetele noastre blănoase, Firicica și Jucărica; când ni se-alintă în brațe; când ne întâmpină la ușă în fiecare seară; când nu se mai dezlipesc de noi după o scurtă absență…; când se cuibăresc între noi înainte de culcare…

Fericire e când muncesc cu rezultate palpabile; când ceea ce fac are sens nu doar pentru mine, ci și pentru ceilalți.

Fix așa e fericirea mea. O dulceață cu cafea, suflețele, esență de bucurie și întâmplări senine.

Advertisements

“Puterea prezentului”, Eckhart Tolle

A șasea carte din acest an, “Puterea prezentului”, by Eckhart Tolle, îmi amintește ceea ce uit atât de des: să trăiesc, să mă bucur de prezent și tot ce îmi aduce el, să vindec trecutul și să privesc cu sufletul senin spre viitor. Ce am luat din această carte? “Momentul prezent este tot ce am”. Și chiar așa și este. 

“Momentul prezent deține cheia libertății. (…) Iluminarea înseamnă depășirea gândului”. 

Notițe și lecții importante: 

A nu fi în stare să te oprești din gândit e o boală cumplită, dar nu ne dăm seama de acest lucru pentru că aproape toată lumea suferă de ea, așa că o considerăm ceva firesc. Acest neîncetat zgomot mental ne împiedică să găsim lumea liniștii interioare care este inseparabilă de Ființă și, de asemenea, creează un sine fals, care aruncă o umbră de frică și suferință”. 

Învățați să nu vă mai identificați cu mintea dumneavoastră. De fiecare dată când creați o pauză în fluxul mental, lumina conștiinței devine mai puternică”. 

Sinele fals este mereu preocupat de menținerea în viață a trecutului. Se proiectează necontenit în viitor, pentru a-și asigura o continuă supraviețuire și a căuta acolo o anumită eliberare sau împlinire.” 

Puterea asupra altora este slăbiciunea deghizată în putere.

“Dați-vă seama că momentul prezent este tot ce aveți. Transformați clipa Acum în principalul focar de atenție al vieții dumneavoastră. Spuneți mereu DA momentului prezent.”

Cu cât vă concentrați mai mult asupra timpului – trecut sau viitor – cu atât mai mult pierdeți clipa ACUM, cel mai prețios lucru. (…) Eternul PREZENT e spațiul în care se desfășoară întreaga viață, singurul factor care rămâne constant. Viața este acum.” 

Mintea îndrăgește în mod inconștient problemele, pentru că ele conferă o anumită identitate.

“De îndată ce acceptați momentul prezent, toată nefericirea și lupta se dizolvă, iar viața începe să curgă cu bucurie și în pace. Când acționați din conștiința momentului prezent, tot ceea ce faceți abundă de un sentiment de grijă, dragoste și calitate – chiar și cele mai simple activități.” 

 “Lăsați trecutul să moară în fiecare clipă. Nu aveți nevoie de el. (…) Nu vă puteți regăsi întorcându-vă în trecut. Vă regăsiți numai revenind în prezent.” 

“Pentru a rămâne prezent în viața de zi cu zi, este important să fiți adânc înrădăcinați în propriul corp; altfel, mintea, care are o forță extraordinară, vă va trage după sine, ca un râu tumultuos. (…) Îndreptați-vă atenția asupra corpului. Simțiți-l din interior.

“Iubirea este o stare a Ființei. Iubirea nu se află în afară, ci în adâncul dumneavoastră. Nu o puteți pierde nicicând și nu vă poate părăsi. Nu depinde de un alt corp, de o formă exterioară.” 

Cea mai mare parte a suferinței oamenilor este inutilă. Este creată chiar de dumneavoastră, atât timp cât viața că este condusă de mintea care nu este supusă observării. Durerea pe care o creați acum este întotdeauna o formă de neacceptare, o formă de rezistență inconștientă față de ceea ce este.”

“Există două niveluri ale durerii: durerea pe care o creați acum și durerea din trecut, care încă trăiește în mintea și corpul dumneavoastră. Atât timp cât nu accedeți la puterea clipei de Acum, fiecare durere emoțională pe care o trăiți lasă în urmă un reziduu de durere care continuă să trăiască în dumneavoastră. Acest lucru include, bineînțeles, și durerea suferită în copilărie, provocată de inconștiența lumii în care v-ați născut. Această durere acumulată este un câmp energetic negativ care vă locuiește mintea și trupul. “

Conștientizarea bruscă a faptului că sunteți sau ați fost atașat de durere poate fi extrem de șocantă. În momentul în care ați realizat acest lucru, ați rupt atașamentul.”

“Puneți mai întâi capăt criticii de sine; opriți-vă apoi din a vă judeca partenerul. Cel mai puternic catalizator pentru transformarea unei relații este acceptarea totală a partenerului așa cum este, fără a simți nevoia de a-l judeca și a-l schimba în vreun fel.

Învățați să exprimați ceea ce simțiți fără să învinovățiți. Învățați să vă ascultați partenerul într-un mod deschis, nedefensiv.”

“Când în dumneavoastră s-a produs transformarea, întreaga dumneavoastră lume se transformă, pentru că lumea este doar o reflectare a conștiinței prezente.”

“Când nu există cale de ieșire din suferință, există totuși întotdeauna o cale prin ea. Așa că nu întoarceți spatele durerii. Înfruntați-o! Simțiți-o pe deplin. Simțiți – nu vă gândiți la ea! Exprimați-o dacă este necesar, dar nu creați un scenariu mental în jurul ei. Acordați întreaga atenție sentimentului, și nu persoanei, evenimentului sau situației care pare să o fi provocat.”

Nu vă lăsați mintea să folosească durerea pentru a vă crea din ea o identitate de victimă. Plângându-vă de milă și povestind altora povestea dumneavoastră, rămâneți blocat în suferință.”

Viața într-un telefon

Emoții… trăiri… sentimente… toate stau ascunse undeva în interiorul unei carcase colorate, dincolo de un ecran “sensibil”. Suntem roboțeii acestui mileniu, dependenți de tehnologie, slugi ale telefoanelor, ale laptopurilor și ale canalelor de social media. Da, fix așa suntem… din păcate. Dacă nu te recunoști, mai gândește-te o dată. Analizează o singură zi din viața ta. Poate chiar azi.

Dar, nu te arat cu degetul, nu te învinovățesc pentru că fix așa suntem toți. Am uitat să trăim dincolo de ecranul telefonului. Ne hrănim cu ce au alții, ne raportăm în permanență la viețile lor și îi luăm drept etaloane sau avem pretenția de a fi noi un exemplu de urmat.

Am uitat să ne bucurăm pur de prezența oamenilor de lângă noi, iar când îi avem în preajmă, ne prefacem că îi ascultăm și că totul ar fi perfect în bula noastră. Dar, din păcate, doar îi auzim.

Am uitat să ne conectăm la cei din jurul nostru altfel decât prin friend request, love și like. Din camere separate, de la birouri diferite, conexiunea se face tot prin unde și fibre optice.

Am uitat să ne privim în ochi partenerul, iar când, din greșeală, se întâmplă, te întrebi cu ce ai greșit căci sigur te privește pentru a-și pregăti atacul. Încerci să faci un rezumat mental al zilei pentru a-ți da seama ce s-a întâmplat și iei poziția de apărare sau de victimă just in case.

Am uitat să râdem cu poftă și să zâmbim alături de cel/cea care ne e fizic alături. Zâmbim, în schimb, la un ecran. Ne hrănim starea de bine de acolo, ignorând izvorul de fericire care pâlpâie chiar la un braț distanță.

Am uitat să purtăm o conversație reală. La aceeași masă, gândurile o iau pe căi diferite și oricât ne-am dori să ajungem la aceeași bornă, telefonul din mâna stângă nu ne lasă să facem următorul pas. În încăpere se aud doar zumzete greu de deslușit de mintea prea ocupată cu lumea virtuală și, din când în când, câte-un clinc… Ne-am pierdut obiceiul de a conversa. De fapt, nu mai știm să vorbim despre noi când poveștile altora sunt mult mai interesante și mai captivante; sau, cel puțin, așa par din poze trecute prin zeci de filtre și mesaje motivaționale.

Iubirea o transmitem prin emoji, emoticons and gif. Nu mai spunem “te iubesc” căci ar știrbi din masculinitate / aparența femeii puternice. Atunci, îmbrățișăm inimioarele izvorânde din ochii unei mascote cu aspect anemic. Și parcă ți-e suficient, nu? Nu mai există nici diferențe, nici limite între iubire și prietenie căci toate se transmit la fel. Și parcă așa ar fi normal, nu?

Suntem dependenți de prietenii noștri virtuali. Ego-ul ne este hrănit în permanență de reacțiile și aprecierile lor. Le căutăm participarea la viețile noastre la fel de virtuale. Părerea lor devine brusc extrem de importantă în construirea stării noastre de bine. Imaginați-vă viața ca pe un drum lung cu sute de borne și stații de alimentare cu gaz; iar acum, imaginați-vă toți prietenii virtuali fie ca borne kilometrice (“mai am x kilometri și ajung și eu la obiectivul atins de cutare”) fie ca adevărate surse de alimentare cu energie și motivație. Asta ne este spațiul virtual. Sursă de energie, motivație, stare de bine și stabilire de obiective. Am uitat de toate resursele pe care le avem în noi; de obiectivele noastre reale, de potențialul și de motivația intrinsecă.

Facem atac de panică la primul semn de telefon aproape descărcat sau internet poor connection. Păi, cum altfel am putea trăi cu telefonul descărcat? Cum am ști ce se întâmplă în lumea noastră perfectă? Cum am putea trăi deconectați de la sutele de followers? Cum ar fi să trăim pur și simplu? N-am ști.

Și cel mai trist în toată această poveste… mi se pare că simțim tot mai puțin în viața reală. Avem duzine de măști pe care le probăm și purtăm zilnic, dar, real, cât mai simțim? Ce-ți spune inima? Ce-ți spune neuronul care se scurtcircuitează de fiecare dată când realitatea încearcă să rupă cordonul ombilical care-l leagă de lumea virtuală? Participăm la acte caritabile, proteste și acțiuni civile prin like și follow. Vocea noastră se transformă într-un deget ridicat și rar într-un going din fotoliul confortabil al casei.

Dar, știi ce? Nu e prea târziu să scapi de cercul acesta vicios… Nu e prea târziu să începi să te conectezi mai mult la realitate, fix așa cum e ea. Nu e prea târziu să începi să simți mai mult, să asculți mai mult, să trăiești mai mult.

Ridică-te din pat. Mergi în parcul din fața blocului și bucură-te real de cer, de firicelele de iarbă care-și scot căpșorul verzui de sub frunze uscate, de mugurași ce bat cu ciocul în coajă, de copiii care zburdă, de tinerii care se adulmecă din priviri ore întregi pe o bancă (first love, nah) și… respiră. Respiră realitatea. Respiră ziua de azi. Respiră iubirea adevărată.

Când vei începe să trăiești cu adevărat, abia atunci vei da startul procesului de maturizare la care întreaga ta ființă visează, mai puțin partea ta conștientă care-și găsește împlinirea în “nimicuri” deloc palpabile. Asumare, responsabilizare, bine, rău, cu împliniri, eșecuri, prieteni, conversații reale, ținut de mână și iubire, plâns, frustrare, ținut în brațe și ființe tremurânde. Despre asta e viața reală.

“Zen și arta fericirii”, Chris Prentiss

Vă amintiți șerbetul delicios din copilărie care, pur și simplu, vi se topea pe limbă? Sau marmelada cremoasă, ușor acrișoară? Șerbet de vanilie pentru suflet și minte… Fix așa este a 5-a carte citită anul acesta: „Zen și arta fericirii”, by Chris Prentiss. Toate citatele pe care urmează să le transcriu mai jos, vă/ne sunt cunoscute deja, însă cartea nu face decât să ni le reamintească în speranța că ni le vom împământeni în fiecare celulă a ființelor noastre, iar unele dintre ele se vor transforma în obiceiuri.

“Zen este pur și simplu… sentimentul de a fi aici și acum”, Alan Watts.

A face orice în stil zen înseamnă a face cu o anumită concentrare mentală, cu calm și simplitate, fapt ce ne aduce iluminarea și astfel fericirea. 

Tot ce suntem este rodul gândurilor noastre. Se întemeiază pe gândurile noastre, se plăsmuiește din gândurile noastre”, Dhammapada.

Dacă ești convins că ceva va merge rău, vei reacționa în conformitate și îți vei cauza și mai multe neplăceri. Neplăcerile vor părea apoi că îți confirmă: ce ți s-a întâmplat a fost cu adevărat rău. Cu toate acestea, reacția ta în fața situației a fost cea care a cauzat continuarea nefericirii. Noi atragem întâmplările nefericite, care pot părea de bun augur și atunci când se manifestă și ulterior.

Ți se va întâmpla ce crezi că ți se va întâmpla. “Omul drept vede ce vede și ochiul și nu-i adaugă ce nu este acolo. Aude ce aude și urechea și nu simte tonuri imaginare. Nu se preocupă de înțelesurile ascunse”, Chuang Tzu.

Răspunsurile nu se găsesc niciodată “acolo”. Toate răspunsurile sunt aici, în sufletul tău, așteptând să fie descoperite.

Acționezi de parcă tot ce ți se întâmplă este cel mai bun lucru ce ți se poate întâmpla + noi rezultate = fericire.

A rămâne conștient că tot ce ți se întâmplă este cel mai bun lucru posibil este cea mai dificilă parte a procesului prin care generezi noi rezultate. Tindem să ne lăsăm prinși în vâltoarea evenimentelor și uităm să reacționăm de parcă totul s-ar petrece pentru a ne ajuta pe noi. E nevoie de multă concentrare, dar nimic nu este mai bine recompensat pe lume. Unul dintre cele mai bune moduri în care putem exersa este să scriem pe multe bucățele de hârtie propoziția magică: Orice mi se întâmplă este cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla.

Fericirea vine dinlăuntrul tău. Este o stare provocată de mintea noastră. Chiar dacă sunt și factori externi ce ne pot bucura, nu ei sunt sursa fericirii. Felul în care îi privim – ce credem despre ei – ne poate face fericiți.

Nici cel mai crunt dușman nu te poate răni ca gândurile tale dezlănțuite. Dar, odată stăpânite, nimeni nu te poate ajuta mai mult”, Dhammapada.

Buddha: “Cel ce se însoțește cu proști va suferi mult. Compania proștilor este… aproape întotdeauna dureroasă. Compania celor înțelepți este o plăcere”.

Lasă-te în voia a orice se întâmplă și lasă-ți mintea liberă: rămâi concentrat și acceptă orice ți se întâmplă. Iată scopul“, Chuang Tzu.

Alegerile pe care le faci de-a lungul călătoriei care este viața îți determină deznodământul vieții.

„Dacă reușești să fii calm în vâltoarea întâmplărilor înseamnă că ai descoperit adevăratul spirit al naturii… dacă reușești să fii fericit în mijlocul greutăților înseamnă că ai descoperit adevăratul potențial al minții“, Huachu Daoren.

10 ani de lacto-vegetarianism


Iuhuuuuuu! 10 ani! 10 ani de lacto-vegetarianism! First of all, la mulți ani tuturor animalelor! (a se citi fără pauză/virgulă între “tuturor” și “animalelor” :P) Adică, la mulți ani tuturor animalelor pe care le-am salvat prin adoptarea acestui stil de viață în urmă cu 10 ani! Măiculiță, mi se pare o veșnicie, o veșnicie în care nu am simțit “poftă” nici măcar o dată! 10 ani în care nu mi-au curs balele în fața unei tăvi cu mititei și nici nu m-au durut sânii (wtf?! n.r. cu explicația: în tradiția populară :))) așa s-ar manifesta fizic pofta nesatisfăcută) în fața oalei cu sarmale. 

‘Sorry to keep asking, but are you sure you prepared mine separately?’

Cei care mă urmăriți de mai multă vreme, știți deja că a fi vegetarian nu a fost o decizie conștientă, ci, mai degrabă, organismul și-a impus la un moment dat propriile reguli, iar eu nu am putut decât să-l respect și să-i îmbrățișez formula magică. 

Acest stil de viață a venit însă cu numeroase pros & cons, cele mai multe, bineînțeles, din mediul extern. 

Și pentru că sunt mult mai interesante cons: 

10 ani și niște treburi de m-au scos din sărite

  1. “Ești bolnavă?”, “Vrei să salvezi animalele/planeta?”, “De ce nu mănânci carne?”. Ca specie, noi oamenii suntem ai naibii de curioși și, de cele mai multe ori, ce nu funcționează după regulile noastre, este total anormal. Nu cred că a existat om cu care am interacționat mai mult în ultimii 10 ani, care să nu ajungă să mă interogheze despre alegerilor mele nutriționale. Și nu, nu m-a deranjat musai curiozitatea, ci modul în care a fost exprimată. Știți filmele alea de acțiune în care un infractor este asaltat cu un val întrebări de unul, doi agenți? Ăla nu cedează sau oferă un răspuns scurt, iar cei doi tot insistă. Fix așa m-am simțit eu în multe momente din ultimii ani. Ajunsesem să am în minte ca atunci când fac cunoștință cu cineva să-i spun direct “Sunt Stănica, sunt vegetariană nu pentru că ar fi la modă (pentru că da, unii după zeci de ani în care s-au tăvălit în slană și drob, într-o noapte au o revelație și încep să pozeze în avocații purcelușilor de lapte), ci din considerente personale. Not your business. Deal?!”.     
  2. “Vaaaai, săraca! Și mănânci doar… frunze?”. Mai tare decât curiozitatea, m-a enervat mila pe care o simțeam în glasul și privirea interlocutorului. WTF once again. Dacă mă vezi happy, înseamnă că sunt mai mult decât ok cu alegerea mea și că stilul meu de viață mă satisface în totalitate. Nu mi-am înfrântat pofte pentru că… ghici ce?… nu au existat. Dacă ai avut vreodată curiozitatea să răsfoiești o carte despre cum funcționăm noi, oamenii, ai ști că totul pornește de la centrul de comandă – creierul. Iar al meu încă funcționează dureros de bine.     
  3. “Ia și gustă! Nu știi ce pierzi”. Insistența este în top trei chestii deloc pe placul meu. Te așezi liniștit la masă. Începi să-ți rumegi frunzele și deodată toate privile sunt ațintite asupra ta. Simți cum una dintre frunze se leagănă pe omușor și nici nu mai vrea să plece de acolo când începe o tornadă de insistențe “Uite ce bine arată! Hai, ia o bucățică din porcușorul ăsta bălăcit în sos. Măcar câteva linguri din ciorbița asta de văcuță. Hai, hai, că poate nu refuzi și puiuțul ăsta rumenit în sos de osânză”. No hard feelings, dar au fost episoade în care-mi venea să mă retrag în baie să-mi rumeg frunzele în liniște :)))).  
  4. “De asta ești așa slabă. Uită-te la tine cum ți se văd oasele”. Nu, nu de asta sunt slabă. Sunt slabă pentru că (șoc, șoc, șoc) nu trăiesc pentru a mânca, ci mănânc exact cât am nevoie ca să trăiesc. Nu am avut niciodată o pasiune pentru “a mânca” și-mi hrănesc corpul doar atunci când o cere. Dacă o banană/zi e tot ce vrea, asta-i dau. Dacă vrea o ciocolată întreagă, asta-i dau. Da, am grijă la cum arăt, dar asta nicidecum nu a venit la pachet cu vegetarianismul. Suntem femei, ce naiba?! O porție mai mică, renunțarea la grăsimi, la prăjeli, la dulciuri din abundență poate te-ar ajuta și pe tine, nu? 
  5. Glume, glume și iar glume. Îmi plac glumele bune. Ador autoironia, așa că, de cele mai multe ori, dacă faci o glumă bună care mă vizează în mod direct, voi pune și eu paie pe foc și vom râde împreună de mine. Dar, când glumele sunt extrem de depășite și insiști asupra lor, e posibil ca unul dintre noi să ajungă să se simtă jenat :D. Și promit că nu voi fi eu aceea întotdeauna :D. Exemplu de glumă expirată? Vă spuns doar atât “carne”, “vegetarian”. Mintea voastră poate ghici :D. 
  6. “Săracul iubitul tău… Pe el tot cu frunze îl hrănești???” Peste 10 kile în plus nu cred că arată că l-aș hrăni cu frunze, nu? Șoc, șoc, șoc again, dar gătesc carne și cu carne! Pentru iubitul meu, pentru cei apropiați. Da, n-am absolut nicio problemă în a prepara diferite mâncăruri cu carne. Și cred că gătesc și bine. Deh, moldoveancă :D, aplecată asupra nevoilor celorlalți. Avantajul meu este că am gătit întotdeauna, astfel încât mi-am dezvoltat multe alte simțuri și nu am nevoie să gust mâncarea pentru a ști dacă are suficientă sare. Reclamații n-am avut până acum :D.    

Bineînțeles că stilul acesta de viață are și niște părți mega faine pe care nu le conștientizezi când deja este împământenit. La început, observi una, alta, apoi vegetarianismul este parte din tine și nu ți se mai pare nimic wow. 

  1. Dacă ai ceva kilograme în plus, e posibil să te ajute să scapi de ele. Spun este posibil pentru că depinde de cantitate. Imaginați-vă doar o văcuță foarte grasă (așa cum sunt mai toate). Mănâncă doar iarbă, nu? Dar în ce cantitate :D? Deci, cantitatea depinde în orice stil de viață dacă vreți să scăpați de ceva strat adipos. 
  2. Faci mega economii :)))). Salată/legume la grătar vs orice fel sofisticat din carne. Atât zic :)))) 
  3. Legumele, fructele îți pot asigura fibre, proteine și grăsimi sănătoase. 
  4. Unele fructe îți pot satisface pofta de dulce într-un mod sănătos :D. 
  5. Detoxifiere – n-am auzit până acum de detoxifiere cu carne :)). Deci, tot spre vegies ne îndreptăm atenția.      

În final, dacă ar fi să dau timpul înapoi cu 10 ani, aș acționa și face aceleași alegeri pentru că în cazul meu totul a curs firesc și fără procese interioare care să pună la îndoială modul în care am ales să trăiesc. 

În schimb, nu încurajez vegetarianismul care n-are la bază niciun principiu, ci “este la modă” sau, mai grav “ți-e milă de animăluțe”. În cei 20-30 de ani în care papilele tale gustative au dat chef cu cărniță de porc sau văcuță, nu ți-a fost milă de animăluțe? Stop trying to sell me shit :D!

Dacă vrei să fii mai mult decât mâncare, trebuie să îți identifici singur stilul cu care ești cel mai confortabil, să îți asculți corpul și să îi răspunzi întocmai. Dacă te hotărăști să devii vegetarian, întreabă-te de ce și fii cât se poate de sincer cu tine. Poate vrei să fii mai sănătos, poate vrei un ten mai curat și mai luminos. Începe cu o cură de detoxifiere înainte de a-ți face o promisiune. Vezi dacă și cum funcționează la tine și abia apoi ia o decizie. 

Nu poți fi salvatorul nimănui, nici măcar al tău, bălind la o tavă cu cârnăciori și având orgasm de fiecare dată când în fața ta se mănâncă caltaboș și pârjoale moldovenești! 

Fii ca Ion! Trăiește fix cum așa cum vrei, nu încadrându-te într-un șablon social care uneori îți poate fi cam strâmt ;).   

Dacă ești curios despre începuturile mele în ale vegetarianismului, citește un articol scris cu ceva ani în urmă.

Sursă foto