“Scrisori de la sufletul tău”, Victor Noble

A treia carte din 2019 a fost un adevărat balsam pentru suflet, dar și pentru filologul din mine, pasionat de cuvinte frumoase, de realități împopoțonate în metafore, de povești dansânde în gânduri. Așadar, astăzi este despre “Scrisori de la sufletul tău”, by Victor Noble, o carte pentru și despre eul fiecăruia dintre noi, despre iubire, prietenie, relații, sistem de valori, principii, succes și prosperitate.

Frânturi:

“Poate că pe primul loc trebuia să fie dragostea și abia apoi să vină schimbările pe care le doream noi… De ce mi-a luat aproape toată viața ca să pricep că acolo unde e dragoste se vor întâmpla minuni? De ce mi-a luat aproape toată viața ca să pricep că tot ce trebuie să fac e să iubesc? Fiecare zi în care mi-am dorit ca tu să fii altfel este o zi pe care am pierdut-o…”

“Ce primești de la celălalt nu este important, important este să poți să îl iubești când nu primești nimic în schimb… Iubește pe cineva nu pentru ce face el sau ea pentru tine, ci pentru că îți oferă prilejul de a-ți exersa dragostea.”

“Trece-mă pe lista cu lucruri pe care de ai de făcut mâine… și eu o să te port prin acea zi ca și cum ar fi o dimineață prelungită… Într-o discuție aprinsă, tu o să auzi ciripitul păsărilor și în spatele norilor de nesiguranță, tu o să vezi cerul dimineții… Doar uită-te la mine… din când în când…. eu aștept tot timpul… Eu știu foarte bine cum să aștept… Eu sunt liniștea!”

“Furia vine ca o prietenă ca să te ajute să ajustezi realitatea. Îți spune că e acolo ca să îți rezolve problemele și promite să ajusteze alți oameni pentru tine… Nu numai că promisiunile ei de a ajusta lumea nu se materializează, dar își ia foarte multe în schimbul acestor promisiuni. (…) Îți ia din viață dimineți pline de entuziasm, după-amiezi vesele, seri fericite și nopți încărcate de liniște… când fierbi de furie, le pierzi cu desăvârșire…”

“Odihna nu se află în viitor și odihna nu e pe o plajă sau pe un munte… odihna este în minte… o minte care nu cunoaște odihna, va găsi agitație și într-o stațiune balneară… Odihna este într-o minte care știe că nu există mâine; acea minte nu caută să se odihnească în viitor… ea pur și simplu se odihnește”.

“Există un nou început care așteaptă la capătul fiecărui sfârșit… Găsește sfârșitul dacă ești în căutarea începutului!“

“Încetează să cauți secrete… începe să lucrezi asupra a ceea ce este evident. Încetează să practici viziuni… fă-ți o viziune a ta și urmează-ți viziunea ca și cum ar fi ultima zi… Încetează să practici iubirea, începe să iubești… Încetează să practici arta comunicării, începe să arăți că îți pasă când vorbești… Și acesta e singurul secret, secretul pe care îl cunoaștem cu toții… pe care merită să îl cunoști mereu și mereu! Tăcere!“

“Să fii tu nu e ușor… atât de multe defecte și atâta suferință… suferința reclamă revizuiri și la fiecare revizuire, înlocuiești un defect cu un altul… suferința se schimbă la față și revine. Există însă multă speranță pentru că ești aici, acum… și întotdeauna totul începe cu aici și acum… Trecutul tău te-a făcut cine ești acum… trecutul tău te-a lăsat cu cicatrice și defecte… însă acest acum al tău are puterea să îți distrugă trecutul… E nevoie doar de puțină atenție din partea ta în procesul de a sculpta un nou tu… și vei fi reînnoit…”

“De acum înainte, trezește-te pentru a crea zâmbete, nu surplus… trezește-te ca să îți trăiești viața, nu ca să îți câștigi existența..”

“Valoarea unei case nu se măsoară în bani. Se măsoară în poveștile pe care le-ați împărtășit aici. Suprafața unei case nu se măsoară în metri pătrați, ci în distanțele care dispar între cei care o locuiesc. Utilitatea unei case nu se măsoară în numărul de dormitoare, garaje sau balcoane; se măsoară în numărul de zâmbete… de câte ori fiecare dintre voi a zâmbit în această casă, fără să aibă un motiv anume…”

“Nu trebuie să renunți la lume… trebuie doar să te asiguri că nu lumea te definește… Și atunci libertatea va fi găsită în circumstanțe dintre cele mai riguroase… Trăiește liber… sau mori încercând!“

Advertisements

“Iubirea ca o țeapă”, Alan H. Cohen

A doua carte din 2019, “Iubirea ca o țeapă”, semnată de Alan H. Cohen, a venit ca un izvor nesecat de resurse pentru dezvoltarea personală în beneficiul relațiilor cu toți din jurul meu. Partea cea mai importantă, ca o regulă de aur, vine abia acum post-citire… asumarea, “digerarea” și acțiunea :).

Iată câteva notițe din această carte-biblie a relațiilor interumane, dar, ca de obicei, nu luați de bun tot ce scrie autorul. Luați doar ce vi se potrivește 🙂

Dragostea la prima vedere este de fapt speranță la prima vedere. (…) Dacă rămâneți împreună cu timpul și deveniți tot mai fericiți unul în compania celuilalt, atunci a fost dragoste la prima vedere. Dacă nu, n-a fost.

Oamenii simt nevoia să arate interesant doar atunci când nu-și dau seama că sunt interesanți. Așadar, cel mai bine este să vă descoperiți și să scoateți la lumină acea parte din dumneavoastră care este interesantă – sinele real – și să-i permiteți acestei esențe să-i atragă pe cei care o recunosc.

Cel mai puternic instrument de care dispuneți pentru a clădi o relație reală este acela de a fi genul de persoană pe care doriți s-o atrageți în viața dumneavoastră. De obicei, încercările de a forța un partener să se schimbe ricoșează, pe când transpunerea în practică a valorilor pe care le visați are o capacitate mai mare de a aduce partenerul la nivelul la care doriți să-l ridicați.

A fi eul dumneavoastră cel mai bun nu e o problemă de devenire, ci de aducere la lumină a ceea ce există deja. Deși credeți, poate, că ați pornit la drum pentru a vă găsi sufletul-pereche, în realitate sunteți într-o călătorie de regăsire a sinelui dumneavoastră adevărat. Eforturile de a-i determina pe ceilalți să vă placă sunt o reflectare a străduințelor de a vă convinge pe dumneavoastră înșivă că vă placeți.

Nimeni nu vă poate completa, fiindcă sunteți deja întreg. Dacă o persoană v-ar putea completa, tot ea v-ar putea și descompleta, deschizând astfel o trapă către iadul relațional. Când permiteți altcuiva să vă completeze, vă cedați propria putere. Nu vă puteți permite să faceți din partenerul dumneavoastră un salvator, și nici să fiți dumneavoastră unul pentru el. Salvarea din hăul eternelor nevoi rezidă în recunoașterea unui fapt simplu, anume că nimeni nu vă poate da ceea ce aveți deja.

Oamenii care se simt disperați fac lucruri disperate și obțin rezultate pe măsură. Dumneavoastră nu sunteți disperat. Disperarea este o interpretare, nu un dat. Identificați sursa gândurile și a sentimentelor de disperare – frică, lipsuri, complex de inferioritate sau lipsă de putere. Apoi, admițând că sunteți mai puternic decât respectivele idei oprimante, veți deveni conștient de opțiunile sănătoase și viabile pe care nu le-ați putut vedea din cauza credinței în goliciune interioară.

Nu există singurătate mai grea decât cea în care ești aproape fizic de cineva, și totuși la mii de kilometri depărtare din punct de vedere emoțional. Dimpotrivă însă, oamenii întregi atrag oameni întregi și creează relații pe măsură.

În orice relație de calitate, partenerii își sunt unul altuia jalon de comportament, ureche dispusă întotdeauna să asculte și, uneori, sfătuitor. Dar dacă relația dumneavoastră este puternic influențată spre soluționarea problemelor cu care se confruntă partenerul, înseamnă că nu are o fundație sănătoasă. Cele mai reușite relații sunt “străzi” cu dublu sens, care presupun susținere reciprocă și nu au la bază necesitatea de a soluționa vreo problemă. Dacă simțiți mereu că “totul se învârte în jurul lui”, acordați atenție acestui semnal de avertizare.

“O concluzie este locul în care ai obosit deja să mai gândești.” Stephen Wright

Lumea dumneavoastră este atât de mare sau de mică pe cât îi permiteți. Puteți construi un întreg univers pe supoziții restrictive, găsind continuu dovezi în sprijinul lor. Sau puteți clădi o lume o posibilităților nelimitate, iar dovezile în sprijinul ei vor veni de la sine.

Oamenii care caută continuu fără să găsească sunt mai puternic axați pe căutare, decât pe găsire. Indiferent de circumstanțele pe seama cărora vă puneți sentimentele de nedreptate sau limitare, rezultatele obținute nu sunt determinate de condițiile exterioare, ci de alegerile interioare.

Dacă cineva e indisponibil fizic sau emoțional, nu puteți pretinde că aveți o relație.

Cu cât investiți mai mult în trecut, cu atât vă rămâne mai puțin pentru prezent și viitor. Mutați-vă fondurile în contul cel nou.

Nu zgândări necazul înainte să te zgândărească el pe tine.

Dacă este necesar vreun efort pentru dezvoltarea și menținerea unei relații, acesta trebuie depus pentru a renunța la temerile și la rezistența care o fac să fie dificilă. Într-o relație, o legătură de calitate e cel mai firesc lucru din lume; orice altceva este anormal. Ceea ce rănește nu este relația în sine, ci convingerile care vă împiedică s-o savurați. Când veți renunța la ideile și atitudinile care stau între dumneavoastră și o veritabilă legătură, veți găsi dragostea pe care o căutați. Sau vă va găsi ea pe dumneavoastră.

Refuzați să acceptați sforțările și nu tolerați situații care vă înjosesc. Nu ați venit pe lume pentru a fi mediocru, ci pentru a fi măreț. Nimic din ceea ce nu se ridică la acest nivel, nu vi se potrivește. (…) Fericirea nu vine pur și simplu la dumneavoastră, ci trebuie s-o alegeți conștient. Oricât de mult timp ați avut parte de relații dificile, ele pot deveni mai facile. Schimbați fie situația, fie modul dumneavoastră de gândire. Sau pe ambele. Orice ați face însă, nu acceptați nefericirea ca mod de viață.

Relațiile pe care le aveți vă sunt oglinzi. Dacă cineva se poartă frumos cu dumneavoastră, nu face decât să reflecte modul amabil în care vă tratați singur. Dacă se poartă rău, reflectă doar răutatea pe care dumneavoastră o îndreptați asupra propriei persoane. Când veți înțelege că relația presupune mai degrabă ce se întâmplă în interior decât ce se petrece în afara dumneavoastră, veți identifica sursa experiențelor prin care treceți și vă veți putea modela viața de acolo de unde contează cu adevărat: din interior.

A ierta nu înseamnă să acceptați repetarea unor situații nedorite și nici să vă prefaceți că totul e în regulă atunci când nu e. Înseamnă să nu mai acordați atenție situației respective, pentru a o demagnetiza și a o lăsa să se îndepărteze de dumneavoastră. Astfel, vă recăpătați puterea cedată anterior persoanei sau situației care v-a nemulțumit și alegeți să fiți pur și simplu fericit fiindcă fericirea este o alegere personală. Prin urmare, iertarea este un dar pe care vi-l faceți dumneavoastră înșivă. Iertați nu fiindcă celălalt merită să fie iertat, ci fiindcă dumneavoastră meritați.

La fel ca toate emoțiile neplăcute, gelozia este un strigăt de ajutor. Partenerul dumneavoastră a uitat pe moment că-l iubiți și trebuie să i se reamintească acest lucru.

Dumneavoastră întruchipați atât masculinul interior, reprezentând rațiunea și intelectul, cât și femininul interior, reprezentând pasiunea și emoția. (…) Mintea singură este un tiran, iar inima singură creează haos. Mariajul celor două înseamnă măiestrie.

Sursa suferințelor este modul neînțelept de a gândi. Calitatea vieții dumneavoastră depinde mai puțin de ceea ce vi s-a întâmplat și mai mult de ce gândiți despre ce vi s-a întâmplat.

Cuvintele sunt partea cea mai puțin semnificativă a comunicării; energia și acțiunile vorbesc mult mai sincer și mai elocvent. Oamenii pot minți cu ajutorul cuvintelor, dar nu și cu faptele sau cu modul în care își duc viața. Faptele sunt mult mai importante decât vorbele. Nu vă bazați exclusiv pe vorbele partenerului, observați-i faptele.

Deciziile sănătoase vă înalță; cele nesănătoase vă mențin la suprafață.

11 “chestii” din bagajul lui “30”

Niciodată n-am visat să ajung la 30 și mai ales mai mult de 30. Lesne de înțeles în condițiile în care iubiții mei din tinerețe au fost Cioran, Bacovia, Eminescu, Baudelaire și alții din categoria acestor oameni meeeega optimiști. Not. Vârsta de 30 părea departe de mine, departe de orice gând aș fi putut ajunge. Nu, mie nu mi se păreau “bătrâni” oamenii de treizeci așa cum credeau alți copii/adolescenți din preajma mea. Eu, pur și simplu, îl vedeam ca pe un prag pe care îl voi atinge sau nu :)).

Mă poartă pașii spre 32. Mă transform de la o zi alta fără să-mi dau seama. Mă mai pocnește realitatea din când în când. Ba o durere de spate, ba articulații nu la fel de tinere ca la 20 :))), ba un rid de expresie, ba atitudine Grinch inexplicabilă în fața unei situații, ba muuulte fire albe. Toate, dar absolut toate “semnele” îmi amintesc de o viață trăită intens emoțional, și mai puțin fizic.

Ce aduce acest 30 și ceva?

În primul rând, nu mai tolerez proștii. Sub nicio formă. Și nu vorbesc de cei de care ne “amuzăm” zilnic și ne încrețesc neuronii, ăia de-i vedem zilnic în toate buletinele de știri, ci proștii din imediata apropiere. Fac urticarie instant în prezența proștilor. În urmă cu câțiva ani, aproape că-mi era milă de ei, le veneam în ajutor, încercam să-i înțeleg, să le găsesc scuze. Acum ignor total. Mă-nchid în cutiuță și-i las în lumea lor “neînțeleasă”. Not my f@@king business anymore.

Încrederea mea nu ți se cuvine. Încrederea mi se câștigă sau nu. Cam asta a adus tot 30s. Copilul prost care avea încredere orbește în oricine, oricum s-a rătăcit undeva pe la 20 și ceva. Au rămas în viața mea doar cei care au luptat pentru a-mi câștiga încrederea. Și încă mai fac curățenie :).

Am încetat să alerg după fluturași de multă vreme… profesional, emoțional. Acum cea mai importantă este stabilitatea din toate punctele de vedere. E drept că am căpătat și o rigiditate în fața schimbării, dar pun mai mult preț pe stabilitatea însoțită de liniște.

Contrar rigidității în fața schimbării, am mai mult curaj să încerc, să vorbesc, să mă exteriorizez, să acționez și… nu mă mai sperie nimic… Nici măcar frustrările altora :)).

Părinții, familia au căpătat o altă valoare în viața mea. Îi prețuiesc mult mai mult, ador să petrec timp cu ei, mă scurg de dorul lor, mă întristez când nu le pot fi alături și știu că au nevoie, vorbim zilnic la telefon. Au devenit o parte din timpul meu de calitate din fiecare an și nu am găsit încă locul care să-mi ofere mai multă liniște și să mă încarce cu mai multă energie decât acel “acasă” de la mama și tata. E, pur și simplu, universul în care am prins aripi, iar uneori încă mi le regăsesc acolo…

Timpul parcă nu mai are timp și te cuprinde panica… ce-ai făcut până acum?! Da. Dacă până nu demult nu obișnuiam să mă gândesc la “ce las în urma mea”, dar sunt luni bune de când mă gândesc tot mai serios la asta, la ce am realizat, ce planuri mi-am dus sau nu la bun sfârșit, ce visuri mi-am îndeplinit sau nu. Mai pe scurt, dacă fac umbră pământului cu folos :)).

Un alt semn al îmbătrânirii și să mă ierte Bărbosul, dar parcă prea se întâmplă în ultimul an: în loc de vată de zahăr, acadele și pisici, newsfeed-ul ți se umple zilnic de burtici, de prunci și concursuri cu biberoane. Confirmarea a venit și de Crăciun când, Doamne fere’, au crescut zeci de ecografii direct în brazi și, bineînțeles, așa cum ne șade bine, imortalizăm momentul și-l agățăm pe Facebook wall. Și nu, nu cred în treaba cu ticăitul ceasului femeii. Eu îmbrătrânesc, cei din jurul meu îmbrătrânesc, iar lucrurile se întâmplă mai firesc în viețile altora :)).

Nu mai am răbdare să “cresc” oameni :). De fapt, nu mai am răbdare în general. Ironia sorții :)) și amintiri din “copilărie” când stăteam cu orele pe holurile unei instituții doar ca să intru la un personaj cheie sau să vânez o știre. Ei bine, acum răbdarea nu mai e sub nicio formă punctul meu forte. Nu mai am răbdare să mă învârt în jurul cozii și nici să văd pe alții făcând-o. Nu mai am răbdare să aștept. Nu mai am răbdare cu oameni care “cresc” în ritm ardelenesc (scuze, ardelenii mei :D).

În ciuda unor minusuri aduse de vârstă, există și niște plusuuuuri, dar ce plusuri. Într-un mod bizar, mi s-au dezvoltat alte simțuri cum ar fi acela de a mirosi minciuna. Unii s-au convins deja că nu mă mai pot minți, alții se încăpățânează să o facă în continuare. Și în fața lor, vezi finalul de la punctul 1 ;). Cutiuța mea e cutiuța mea. Îi tolerez pe mincinoși la fel de mult ca și pe proști ;).

Pseudo-ipohondria rulllzzzz. Da, da, ați citit bine. După ce am împlinit 30, m-au apucat toate controalele pământului. Aveam impresia că am toate bolile știute și neștiute. Vă imaginați că mă “lucra” și organismul bine, altfel nu m-aș fi dus :))). Așteptam rezultatele cu sufletul la gură și-mi făceam tot felul de scenarii. Pe de altă parte, controalele și chichițele ce au urmat, mi-au antrenat mintea și cu ce ar fi mai rău :)).

Iubirea capătă o altă încărcătură. 30 aduce la pachet o încărcătură emoțională diferită. Nu mai sunt iubirile de la 20 când visai mult și acționai mai puțin; când te lăsai dus de val și trăit de viață; când jurai iubire veșnică chiar și atunci când de multă vreme iubirea fusese înlocuită de obișnuință; când te vedeai pe veci cu iubitul/iubita cu toate că era o relație bolnavă. La 30, vezi lucrurile altfel. Iubirea acum înseamnă a construi împreună, înseamnă respect 100%, dedicare, hrănirea relației, planuri împreună, confort emoțional, siguranță, liniște și a simți mai mult (pe bune!).

“Omul în căutarea Sensului Vieții”, Viktor E. Frankl

“Omul poate găsi sensul în suferință…”

O carte profundă, de o “frumusețe” aparte care vorbește despre găsirea sensului vieții inclusiv în perioadele de suferință din viețile noastre. Unii oameni și-au descoperit sensul vieții în lagărele de concentrare…

Am extras câteva pasaje și, dacă vă inspiră, vă invit să parcurgeți întreaga carte. Promit că va fi o lectură cel puțin interesantă.

“Ce visează cel mai frecvent un prizonier? Pâine, tort, țigări și băi calde. Frustrarea acestor nevoi simple îl face pe prizonier să caute împlinirea lor în vise. Dacă visele ne făceau bine sau nu, e altă discuție; cel care visa se întorcea din visul său în realitatea vieții de lagăr, la contrastul teribil dintre realitate și iluzia visului.”

“Când ultimele straturi de grăsime subcutanată au dispărut și arătam ca niște schelete acoperite de piele și cârpe, am început să observăm spectacolul corpului care se devorează pe el însuși. Mușchii dispăreau pe măsură ce organismul își consuma propria proteină. Apoi corpul nu mai avea nicio putere. Colegii de baracă au început să moară unul câte unul. Cei rămași în viață puteam calcula cu suficient de multă acuratețe cine urma și cât mai aveam de trăit. (…) Ce a ajuns din mine? Sunt doar un fragment minuscul dintr-o imensă masă de carne umană…”

“Am fost transpus de un gând: pentru prima dată în viața mea, am înțeles adevărul cântat de poeți și proclamat ca înțelepciune absolută de atât de mulți gânditori – iubirea este scopul ultim și cel mai înalt la care poate aspira un om. Am realizat atunci sensul celui mai mare secret oferit lumii de poezie, gândire și credință: mântuirea omului e posibilă numai prin iubire și cu iubire”.

“Pe măsură ce viața interioară a prizonierului devenea tot mai intensă, acesta percepea ca niciodată frumusețea artei și a naturii. Uneori, acestea îl ajutau chiar să uite de circumstanțele înfricoșătoare ale prezentului.”

“Încercarea de a dezvolta un simț al umorului și de a percepe lucrurile într-o lumină amuzantă e un truc pe care-l înveți pe măsură ce stăpânești arta de a trăi. Această artă poate fi practicată și într-un lagăr de concentrare, unde suferința este omniprezentă.”

“Un om poate să piardă orice, în afară de un singur lucru: ultima dintre libertățile umane – alegerea răspunsului în orice situație, alegerea felului propriu de a reacționa.”

“Orice om este liber să decidă ce vrea să devină – mental și spiritual. Dostoievski a spus cândva “Un singur lucru mă înspăimântă: să nu mă ridic la înălțimea suferințelor mele”. Tocmai această libertate interioară – ce nu-i poate fi luată niciunui om – conferă sens și rost vieții.”

“O viață activă îi conferă omului oportunitatea de a cunoaște valoarea muncii creative, în timp ce o viață pasivă, de plăceri, îi oferă șansa de a obține împlinire din cunoașterea frumuseții, artei sau naturii.”

“Vidul existențial se manifestă în principal printr-o stare de plictiseală. Acum îl înțelegem pe Schopenhauer când afirma că omenirea pare condamnată să ezite între două extreme, suferința și plictiseala. Datele ne arată că plcitiseala cauzează și aduce în fața psihiatrului mai multe probleme decât suferința. Pe măsură ce automatizarea muncii va avansa și muncitorul mediu va avea mai mult timp liber, aceste probleme vor deveni tot mai decisive. Partea proastă a automatizării muncii e că mulți oameni nu vor ști ce să facă cu și mai mult timp liber.”

“Sensul vieții poate fi descoperit pe trei căi:

1. prin creație sau acțiune

2. prin experimentarea a ceva sau întâlnirea a cineva

3. prin atitudinea în fața suferinței inevitabile.”

“Iubirea este singura cale de a înțelege miezul intim al personalității unei alte ființe umane. Nimeni nu poate să perceapă esența unei alte ființe umane în absența iubirii.”

“Orice ființă umană deține în orice moment libertatea de a se schimba.”

“Una dintre principalele caracteristici ale existenței umane este capacitatea de a se ridica deasupra condiționărilor, de a crește dincolo de ele. Omul e capabil să schimbe lumea în bine atunci când acest lucru este posibil, tot așa cum e capabil să se schimbe pe sine în bine atunci când este necesar.”

“Odată ce omul găsește sensul vieții sale, el nu doar că va fi fericit, dar va avea și capacitatea de a face față suferinței.”

2018, goodbye, old friend! 2019 – I’m ready!

2018 a fost un an extrem de ciudat, de plin… nu am avut și nu mi-am dat timp să rumeg fiecare întâmplare. Doar am strâns în mine fiecare trăire, mi-am suprimat fiecare gând, am “cules” ce mi-a trebuit sau nu, mi-am suflecat mânecile sufletului și am mai făcut un pas :). 

• Am experimentat, în primul rând, “joaca de-a încrederea” :). Sunt un om extrem de dedicat pe toate planurile vieții. Și, ca orice om dedicat, sufăr precum un câine lăsat în ploaia rece de toamnă când planetele o iau razna. În 2018, încrederea acordată oamenilor mi-a fost zdruncinată grav în repetate rânduri pe aceleași toate planuri ale vieții :). Anul acesta vine cu o repoziționare și regândire a relației mele cu oamenii respectivi. Dau cât mi se oferă sau… nu mai dau. Ține-m-ar :).
• Capitolul “apreciere”. Nu sunt omul care să se aștepte la o statuie pentru că ți-e dedicat, pentru că știe să-ți fie și-ți este 100%, dar odată cu vârsta, a venit și nevoia aprecierii sau, mai degrabă, a unei forme de confirmare că observi “munca mea” indiferent de natura ei, dedicarea și implicarea mea. Știți, e parcă o cheie secretă a relațiilor, un limbaj al “iubirii” – vezi “Cele cinci limbaje ale iubirii”.
• Creativitate. În 2018, mi-am descoperit, sau mai bine zis mi-am hrănit o latură despre care nici nu știam că există. Am pictat atât de mult de mi-au ieșit acrilicele pe nas :)))). Chestii diverse au luat formă sub pensulă și… cât de tare mi-a plăcut!
• Familia. Pentru ai mei, n-a fost deloc un an ușor. Au fost încercați în toate felurile. I-am văzut suferind. L-am văzut pe tata cu sufletul rupt în bucăți și totuși… sunt atât de puternici amândoi… Și-au lins rănile, și-au reconstruit fiecare bucățică de suflet și au mers mai departe. Când o să cresc, exact ca ei vreau să fiu. Gândul la ei, la mama, tata, frați, soră și nepoți îmi încarcă bateriile ca prin minune. Un simplu telefon face minuni. O întâlnire face minuni…
• Hrană pentru suflet. Nu am citit cât mi-aș fi dorit, dar m-am bucurat nespus de mult de cărțile care mi-au ajuns în mâini. Iată unele dintre ele: “Bibliotecara de la Auschwitz” – Antonio Iturbe, “Knowing Jesse” – Marianne Leone, “Măritată cu un beduin” – Marguerite van Geldermalsen, “Dracula” – Bram Stoker, “Bucătăria sclavilor” – Kathleen Grissom, “In the sea there are crocodiles” – Fabio Geda, “A fi evreu după Holocaust” – Imre Toth, “Prințesa Bari” – Hwang Sok-yong, “Hoțul de cărți” – Markus Zusak, “Jurnalul Annei Frank” etc. Cele mai multe dintre minunile de mai sus, așa cum observați, sunt “based on a true story” – obsesia mea din ultimii ani.
• Energie. În 2018, mi-am lăsat violată energia de nenumărate ori… De parcă nu i-ar fi suficient că și-așa sunt ușor instabilă emoțional :)))), am avut grijă ca și ceilalți să-i facă “felul”. M-am încărcat negativ cu lucruri și întâmplări care nu aveau legătură cu mine. Vorba din bătrâni “m-am băgat unde nu-mi fierbea oala”. În plus, pentru a nu știu câta oară, într-un context diferit, mi s-a reconfirmat că există oameni cu adevărat răi :).
• Eu cu mine. 365 de zile, nu mai puține, am uitat total de mine. Mai mult ca niciodată, am uitat de obiectivele mele, de planurile mele, de nevoile mele. Am ajuns în pragul epuizării fizice, psihice și emoționale, iar în acest punct, m-am trezit aproape singură. Fizic, tot timpul în preajma cuiva, emoțional și psihic – prea puțini au știut cum să-mi fie. Pentru că, nu-i așa?, eu sunt sau, cel puțin, ar trebui să fiu precum un stâlp :).

BUT FIRST,
LOVE YOURSELF!

2019 a început cu un strop din energia finalului lui 2018 când mi-am dat timp să analizez ce mi s-a întâmplat de-a lungul anului, evenimentele recente și, mai ales, reacțiile mele la acestea. Știu că va fi un an al creșterii pe plan emoțional, al (re)descoperirii mele și a altora. În anii trecuți, în primele zile din ianuarie, așterneam pe hârtie zeci de intenții, dorințe și planuri pentru anul ce începea. Dar, știți voi, Cineva are întotdeauna alte planuri pentru noi ;). Așadar, anul acesta, mă voi lăsa trăită de viață mai mult și…

* vreau (și chiar așa va fi) să mă aplec mai mult asupra nevoilor mele;

*să fac mai mult din ce-mi place (să citesc, să descopăr, să cutreier, să cunosc oameni și povești, să scriu despre oameni și povești);

*să petrec mai mult timp de calitate cu familia apropiată și extinsă;

*să ignor energia negativă a altor oameni și să mi-o controlez pe a mea;

*să mă bucur mai mult de lucrurile mici și de timpul petrecut cu mine;

*să continui să fiu omul bun pe care l-au crescut părinții mei în ciuda tuturor “furtunilor” pe care ceilalți, cu intenție sau fără, le aduc în viața mea;

*să simt că trăiesc mai mult :). Restul cu sportul, mâncat sănătos, dezvoltare personală sunt povești. Povești care se întâmplă doar dacă balanța energie pozitivă/energie negativă atârnă mai mult sub greutatea celei dintâi :), nu atunci când ți le așezi pe hârtie, în lista intențiilor așa cum am făcut în anii trecuți.