Mama e VIAȚA!

E ziua mămicilor noastre, a celor care ne-au făcut cel mai frumos dar: VIAȚA! Mămicile noastre sunt însăși VIAȚA! Merită mai mult decât oricine altcineva să fie prețuite, adorate și iubite…
 
Te rog, cel puțin astăzi, lasă mesajele de dragoste de pe Facebook! Pune mâna pe telefon și sun-o! Spune-i “te iubesc, mama”… Știu, e greu, dar cum putem noi să declarăm atât de ușor iubirea unor străini, unor oameni trecători prin viața noastră, iar când vine vorba de proprii părinți, nu ne ies vorbele? E greu, dar părinții chiar merită să-ți știe sentimentele, merită…
 
Mie mi-au trebuit 27 de ani să pot să îi spun mamei ce simt, nu să-i scriu, să-i spun! De 3 ani îi spun din când în când “te iubesc, mama”… Nu întotdeauna primesc răspuns, însă știu ce și cum simte. Am primit confirmarea sentimentelor ei vreme de 30 de ani…
 
Spune-i “te iubesc”…
 
Indiferent cum a fost viața împreună, cum a evoluat sau nu relația voastră, iart-o pentru ceea ce crezi tu că a greșit. Părinții sunt singurii care nu greșesc cu intenție. Anii trec mult prea repede. Nu e loc și nici timp de regrete, așa că bucură-te de prezența părinților cât încă mai e de partea noastră Bărbosul…
 
Părinții sunt primii noștri profesori. Întotdeauna sfaturile lor au fost încărcate de esență, chiar și atunci când aveam impresia că jucăm în tabere diferite… Personal, timpul mi-a demonstrat că întotdeauna “mama avea dreptate”. Părinții sunt singurii care nu și-au întors fața de la mine nici atunci când am greșit sau le-am întors vorba. Și-au înțeles rolul, m-au lăsat să-mi învăț propria lecție și m-au așteptat la capătul drumului. Întotdeauna. Mi-au dat libertatea, curajul și toate resursele pentru a-mi desface aripile… Și pentru toate acestea merită să le fim recunoscători.
 
Hai, apeleaz-o… “Te iubesc, mama!”
IMAG4811_Fotor

Nu ai obosit să tot încerci să îți tai din degetele de la piciorul stâng doar pentru a se potrivi în pantoful Cenușăresei?

cropped-13962600_1300985946578489_107732227240721389_n.jpg

Ce-ar fi dacă ai abandona toate măștile trecutului, dacă te-ai focusa mai mult pe obiective personale, pe gânduri hrănitoare și relații constructive și reale?

Ce-ar fi dacă, în loc de încercările de a face pe plac tuturor, ai fi tu însuți? Tu… cu “bubele”, rănile, defectele și nebuniile tale?

Dar tu, eu, noi ce facem în schimb? Alegem ca în permanență să alegem din raft încă o mască… și încă una…

De ce? De TEAMĂ! Teama de a nu fi respinși de societate, de oamenii dragi, de tipul acela pe care abia ai pus ochii, de domnișorica pe care o curtezi de ceva vreme și crezi că ești la un pas de a da lovitura… Teama de a nu ne încadra în tiparul pe care îl caută cei din jurul nostru.

Dar, parcă a venit timpul să te privești în oglindă și să te întrebi ce vrei cu adevărat. Vrei să duci o luptă obositoare toată viața în a te potrivi într-un tipar, în a intra în grațiile unora și altora sau vrei să fii un spirit liber, să zbori spre visele tale, să zbieri atunci când vrei, să iubești când și pe cine îți spune inima, să te răzvrătești atunci când simți?

Cât de tare te-ar durea să-ți smulgi chiar astăzi masca pe care o porți? Așa-i că primul gând nu e unul care să fie de acord cu mine, nu? Sau… îți spui în mod repetitiv “eu nu port o mască”. Serios? Te invit la un proces de introspecție. De câte ori ai zâmbit fals săptămâna trecută? Când ți-ai mușcat ultima dată limba dând un răspuns pe care cel din fața ta dorea să îl audă (dar amândoi știm că în gândul tău era altceva)? De câte ori ai fost de acord cu cei din jurul tău doar pentru a evita un conflict, doar pentru a le face pe plac?

Tu nu ai obosit să alergi pe un drum care nu te reprezintă? Nu ai obosit să tot încerci să îți tai din degetele de la piciorul stâng doar pentru a se potrivi în pantoful Cenușăresei?

Deschide-ți “garderoba” din suflețel și, știi ce? Fix acolo vei găsi pantoful care ți se potrivește. Știu, e un pic prăfuit, uitat de vreme, dar ți se potrivește perfect :). A fost acolo în tot acest timp, așteptând ziua în care îl vei dansa în spectacolul real al vieții.

Fii tu însuți! Teama nu își are loc într-o viață atât de scurtă! Lasă-te susprins și trăiește! Întinde-ți aripile și zboară!

 

 

Eu pot! Eu sunt magician!

Anul acesta, fă ceva inedit la miezul nopții! Ceva de care toți avem nevoie! Pune-ți intenții, dar nu doar pentru tine! Pune o intenție pentru tine, una pentru familia ta, una pentru comunitatea extinsă și una pentru lumea asta mare atât de bătută de soartă în ultima vreme!
Eu? Sunt fericită! Anul trecut, în ultima zi a anului mi-am pus 52 intenții pentru 2016. Mai bine de jumătate dintre ele, pentru cei dragi, pentru apropiați, pentru lumea întreagă! Și știți ce?! Aproape toate puse pentru cei din jurul meu s-au îndeplinit! Încă mai am de lucrat la relația mea cu mine 🙂), dar fericirea mea înflorește tocmai din împlinirea oamenilor care-mi compun universul… fărâmă cu fărâmă… 

Așadar, avem nevoie să fim mai buni, să construim împreună o lume mai frumoasă, fără să ne mai îmbătăm cu apă rece, sperând și așteptând miracole, visând la schimbare fără să contribuim!

Eu pot! Eu sunt magician  🙂)

Hai, la mulți ani cu seninătate, gânduri bune și bucurie să ne fie tuturor!

 

 

15622007_1457039440973138_3109158674620893007_n

Moara de Hârtie și Satul Meșteșugurilor- gură de oxigen pentru minte și suflet!

IMAG4472

 

N-am să mă opresc din a iubi tradiționalul nicicând! Îmi curge prin vene odată cu sângele și-mi străbate gândul mai frumos decât o face orice altceva, iar de mi-ar fi dat darul de a mă naște încă o dată, cu siguranță m-aș naște într-un loc plin de oameni frumoși, iubitori de tradiție, de rădăcină, de împletitură și lut, de natură…

Exact așa cum mi s-a arătat astăzi unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut de la venirea mea în București: tărâmul ce găzduiește Moara de Hârtie și Satul Meșteșugurilor din Comana.

Povestea este pe cât de simplă, pe atât de frumoasă. Pe Ion Georgescu l-am cunoscut în urmă cu mai bine de 4 ani, când, ajunsă la Bisoca, am descoperit oameni atât de pasionați de meșteșuguri… încât nu am putut sta degeaba în fața dorinței lor de a duce mai departe arta împletiturii. Ion a fost unul dintre cei care au avut încredere că DA, oamenii aceștia și arta merită orice efort (iarnă cruntă și mofturoasă, drumuri lungi etc.).  De la el și de la doamna Rodica Ispas, un meșter de o calitate umană ieșită din comun, am înțeles că frumosul stă, de fapt, în lucrurile care ne întorc spre rădăcină… Atâta seninătate, pasiune și devotament artei nu mi-a mai fost dat să văd… până azi.

 

Moara de Hârtie

 

Moara de Hârtie, copilul de suflet al soților Dana și Ion Georgescu, este, cu siguranță, desprins din cele mai frumoase povești! Acele povești pe care bătrânii noștri ni le spuneau despre timpurile în care scriau scrisori cu penița și ajungeau după multe, multe zile la destinatari, iar cărțile și orice altă scriitură erau rezultatul multor ore de lucru în tipografii.

Ajungi la Moara de Hârtie după ce străbați un drum de aproximativ 40 km din București. Drum foarte bun, drept, modern până la primul indicator către stânga “Comana”. De aici, parcă deja pătrunzi într-o altă lume: căsuțe vechi, garduri din lemn scorojit, bătrâni care-și petrec timpul în fața porții curioși la vederea oricărei mașini trecânde. Aici și cerul parcă e mai albastru… Iar Moara de Hârtie, așezată în comuna Comana, atât de plină de viață, este cadoul pe care îl primește sufletul flămânzit. Imediat ce intri în curtea Morii, ești întâmpinat de o domniță atât de senină, prietenoasă, ale cărei vorbe îți ajung exact acolo unde ai mai multă nevoie: în suflet. Te invită imediat să pornești călătoria. Prima oprire: Muzeul Moara de Hârtie. Obiecte extrem de vechi au fost culese în timp și recondiționate de către soții Georgescu: diverse maşini pentru tipărituri, ghilotine funcționale, presă de legătură, o presă cu care se fac diverse ornamente aurii, ba chiar și o încăpere care găzduiește dulapuri întregi cu sertărașe în care se află toate litere din alfabet, așa cum i se spunea pe vremuri- zețărie.

This slideshow requires JavaScript.

Ne îndreptăm acum spre Moara de Hârtie, cea despre care auzisem de ani buni și în ale cărei taine așteptam cu nerăbdare să intru. Dana ne este ghid și gazdă și nu face decât să ne aline sufletul când ne povestește cu atâta bucurie și seninătate despre fiecare cotlon al acestui loc. Aici vedem cum hârtia reciclată este prelucrată și cu ajutorul a două mâini dibace și a diverselor plante din pădurea din apropiere prinde cea mai frumoasă formă și textură.

 

This slideshow requires JavaScript.

   

Satul Meșteșugurilor

 

Satul Meșteșugurilor este elementul de noutate al acestui tărâm. În aceeași curte cu Moara de Hârtie, au fost ridicate din chirpici, paiantă și lemn mai multe căsuțe, fiecare purtând un nume aparte și găzduind câte un atelier.

Atelierul cu rost

Primul atelier vizitat “Atelierul cu rost”. Aici războaie de țesut vechi și noi sunt utilizate de oameni care de ani de zile se dăruiesc meșteșugurilor, dar și de către tineri care doresc să ducă mai departe tradiția. Covorașe, ii, gentuțe, toate sunt lucrate cu bucurie și îndemânare.

This slideshow requires JavaScript.

  La Păpurești

Păpurești este cel de-al doilea atelier. Aici ne-a întâmpinat o doamnă care meșterea de dor la o păpușă din papură. Da, este locul în care papura prinde viață și se transformă în lucruri minunate: cele două mascote ale atelierului- păpușile Păpurești și Păpurica, papornițe, papuci, ștergare.

This slideshow requires JavaScript.

 La fierărie

La fierărie se bate fierul cât e cald, la propriu 🙂

This slideshow requires JavaScript.

 Olarniță

Următorul atelier în care am fost fascinați este Olarnița- atelierul de olărit. Aici meșterii scot de sub mâinile pline de lut umezit adevărate capodopere. Și pentru ca arta să fie completă, după ce meșterul olar a dat o formă lutului proaspăt, un artist plastic continuă dând un aspect ușor stilizat  produsului… în funcție de inspirație sau de ce-i transmite obiectul c-așa-i cu artiștii 😀 ;).

This slideshow requires JavaScript.

Atelierul de lemn

La atelierul de lemn se întâmplă magia cu scândură, butuci sau orice altă fărâmă de lemn. Cu obiectele lucrate aici a fost deja dotat întregul sătuc: băncuțe, coșuri pentru gunoi, iar lucrurile nu se vor opri aici :). Și așa cum bine era scris pe o bucată de lemn atârnată în atelier… aici totul e în armonie.

 

This slideshow requires JavaScript.

 Brutăria și Moara cu povești

Din categoria “to be continued”, soții Georgescu ne povestesc că în curând vor deveni funcționale și Brutăria și Moara cu povești. Așadar, la următoarea vizită ne vom bucura de cea mai bună și proaspătă pâinică, plăcinte.

This slideshow requires JavaScript.

Iubitorii de frumos vor avea posibilitatea ca la finele vizitei să și achiziționeze obiecte lucrate de către meșterii populari. De asemenea, fiecare dintre vizitatori are posibilitatea să meșterească și să plece acasă cu propriile capodopere. Acum, la sfârșit de călătorie virtuală, vă las să vă mai bucurați de câteva imagini surprinse la Moara de Hârtie și Satul Meșteșugurilor, dar nu înainte de a vă invita să vizitați pentru mai multe informații și detalii administrative și paginile oficiale:

https://moaradehartie.ro

https://www.facebook.com/Moaradehartie/

https://www.facebook.com/SatulMestesugurilor/?fref=ts

 

This slideshow requires JavaScript.

 

 

Barefoot…

13567413_1268557446488006_4568630427089718673_n

 

Îi văd de cel puțin două ori pe săptămână… Două frânturi de carne care cu doar câțiva centimetri ți-ar putea trece de genunchi, două mogâldețe uneori zgribulite, alteori cu pieptul îndreptat spre soare, dar întotdeauna… cu chipul plin de bucurie, senin și un zâmbet de-ți taie din rădăcină orice gând negativ ai avea.
Azi scriu despre ei în semn de recunoștință pentru bucuria clipei, pentru fiecare zâmbețel și salut cu mânuțele lor mici, plăpânde, pline de noroi și urme de-nghețată…
Desculți, cu piciorușele murdare, îmbrăcați în tricouri cu multe numere mai mari, suficient de lungi cât să le acopere toate cele, cu mânuțele grăsunele care păstrează urmele înghețatei de ieri, a jocului cu noroiul, a îmbrățișării copilăriei sărăcăcioase, dar atât de aproape de rădăcină… Dimineața îi observ așezați lângă adulți pe două urme de bolțar în fața casei lor. Micuții, cu ochii mari și încă atât de blânzi, privesc în câteva secunde fiecare om din tramvaiul ce trece prin fața lor. Din când în când mai ridică mânuța și salută cu atâta bucurie de-ți vine să cobori la prima stație și să mergi să-i iei în brațe…
A doua dimineață… povestea se repetă și simți aceeași bucurie ca atunci când îți revezi un prieten drag…

Cu recunoștință!

sursă foto: www.bbc.co.uk